Astăzi, la Pitești, a avut loc ceremonia organizată cu ocazia Zilei Eroilor. La aceste manifestări a participat primarul Cristian Gentea, dar și reprezentanții CJ Argeș. Ziua Eroilor este celebrată în fiecare an, de Ziua Înălțării Domnului, mare sărbătoare creștină, care marchează înălțarea la cer a lui Iisus Hristos, la 40 de zile după Înviere.
În această zi, la Pitești, la Cimitirul Eroilor, au fost depuse coroane și jerbe de flori, iar un sobor de preoți a oficiat slujba de pomenire în memoria celor căzuți în lupte. În numele Consiliului Județean Argeș au adus un omagiu martirilor neamului românesc care și-au dat viața pentru existența noastră vicepreședintele Marius Nicolaescu, directorul Direcției Cultură, Turism și Tineret, Roxana Stoenescu, managerul Muzeului Județean Argeș, Cornel Popescu, consilieri.
Glorie veșnică eroilor noștri!
”Hristos s-a înălțat!
Înălţarea Domnului, zi în care celebrăm și Ziua Eroilor, este încă un moment în care comunitatea își exprimă recunoștința și respectul pentru cei care și-au jertfit viața pentru țara noastră.
Le onorăm memoria reflectând asupra valorilor libertății și independenței câștigate cu prețul cel mai înalt.
Este, de asemenea, o datorie: să transmitem generațiilor viitoare moștenirea eroilor noștri și să promovăm valorile pentru care ei au luptat cu atâta curaj și devotament.
Fie ca onoarea lor să ne inspire în fiecare zi și să ne adune într-o comunitate mai unită și mai puternică”, a transmis Cristian Gentea pe pagian de Facebook.
Sursă foto: Facebook Cristian Gentea și Facebook CJ ARgeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: