Ziua Internațională Anticorupție, marcată de DGA Argeș prin activități educative și preventive

de | 09.12.2024 20:48 | Județean, Lifestyle

În fiecare an, pe 9 decembrie, este celebrată Ziua Internațională Anticorupție, eveniment instituit în 2003 prin Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva corupției. Această zi are rolul de a sublinia importanța combaterii corupției și promovării integrității în toate sectoarele societății.

Se împlinesc 21 de ani de când, la 9 decembrie, întreaga lume sărbătoreşte Ziua Internațională Anticorupție. Această zi aniversară a fost stabilită prin Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei şi semnată la 9 decembrie 2003. Ea marchează promovarea principiilor etice, legalitatea, integritatea, responsabilitatea și transparența asupra propriilor acțiuni în afacerile publice și private.

De la înfiinţare şi până în prezent, Direcţia Generală Anticorupţie, în colaborare cu celelalte instituţii de aplicare a legii, s-a angrenat într-un proces constant de prevenire şi combatere a corupţiei. Acest proces trebuie continuat prin eforturi constante la care trebuie să contribuie atât instituţiile statului, cât şi cetăţenii. Este necesar ca şi aceştia să ia atitudine şi să sesizeze organele competente, atunci când iau cunoştinţă despre implicarea unui funcţionar public în fapte de corupţie.”, transmite Direcția Generală Anticorupție

Pentru a marca acest moment, Direcția Generală Anticorupție (DGA) – Serviciul Județean Anticorupție Argeș a organizat o serie de activități educative și preventive, adresate atât candidaților programați la proba teoretică și polițiștilor examinatori din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Argeș, fiindu-le distribuite flyere tip bancnotă „0 ZERO CORUPȚIE”, dar și elevilor și profesorilor din cadrul Liceului Teoretic Costești.

AGG 264x300 1 - Ziua Internațională Anticorupție, marcată de DGA Argeș prin activități educative și preventive

În cadrul activităților desfășurate la liceul din Costești, 41 de elevi și profesori au primit informații despre competențele Direcției Generale Anticorupție, despre infracțiunile de corupție prevăzute în Codul Penal şi legile speciale, precum și modalităţile prin care acestea pot fi sesizate autorităților competente.

AGG2 - Ziua Internațională Anticorupție, marcată de DGA Argeș prin activități educative și preventive

Prin acestea s-a urmărit conștientizarea consecințelor faptelor de corupție și a modalității de semnalare a acestora prin prisma atitudinii civice de normalitate ce trebuie adoptată.”, mai transmit reprezentanții DGA

Persoanele care doresc să sesizeze fapte de corupție o pot face apelând gratuit linia telefonică anticorupție – 0800.806.806 sau prin alte mijloace de contact, precum sediul DGA Argeș din Pitești, Str. Victoriei, nr. 60, și adresa de e-mail arges.dga@mai.gov.ro.

Foto: DGA

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

El este îngrijitorul de la ZOO Pitești care a murit după ce a fost mușcat de cap de un tigru

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Direcţia Generală Anticorupţie | elevi | Pitești