Astăzi, 1 decembrie, este sărbătorită Ziua Națională a României. Celebrăm Marea Unire din 1918, acel moment istoric în urma căruia toate provinciile istorice locuite de români s-au unit într-un stat național, România.
Ziua Naţională a României a fost sărbătorită între anii 1866 şi 1947 la data de 10 Mai, iar începând cu anul 1948 şi până în 1989 la data de 23 august. 1 decembrie a fost decretată Ziua Naţională a României în vara anului 1990. Mai precis prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, data de 1 decembrie a fost adoptată ca zi națională și sărbătoare publică în România.
Tratatul de pace de la Trianon
Transilvania, Banatul şi Bucovina s-au aflat în componența Austro-Ungariei, iar Basarabia, în imperiul țarist. În anul 1918 mariile imperii s-au prăbuşit și astfel popoarele şi-au afirmat dreptul la autodeterminare. Barasabia a fost primul teritoriu românesc care s-a unit cu Regatul României, urmată de Bucovina, iar la 1 decembrie a urmat Transilvaniei. Pe 1 decembrie 1918 a fost convocată, la Alba Iulia, Adunarea Naţională a Românilor, lucrările finalizându-se cu Hotărârea de unire necondiţionată a Transilvaniei cu România. Actul a fost votată în unanimitate și s-a decis astfel în unanimitate unirea Transilvaniei, Crişanei şi Maramureşului cu România, dar cu păstrarea unei autonomii locale, pe baze democratice, cu egalitate între naţionalităţi şi religii. Pe data de 29 decembrie 1919, Parlamentul României votează legile de ratificare a unirii Transilvaniei, Crişanei, Maramureşului, Banatului, Bucovinei şi Basarabiei cu România. Mai departe, recunoaşterea internaţională a unirii Bucovinei cu România s-a făcut la 10 septembrie 1919, prin semnarea Tratatului de la Saint Germain dintre Puterile Aliate şi Austria. Totodată, recunoaşterea unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România s-a făcut prin Tratatul de pace de la Trianon, încheiat la 4 iunie 1920, de Puterile Aliate şi Asociate şi Ungaria.
”Adunarea Națională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea Națională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureș, Tisa și Dunăre.”, este fragmentul de început al textului Rezoluției Adunării Naționale de la Alba Iulia, potrivit wikipedia.
Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook MNIR
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
La Muzeul Național de Istorie. Albumul Marii Uniri, expus pe 1 Decembrie