De 1 Mai! S-a urcat băut la volan și a făcut accident în Mioveni

de | 02.05.2024 18:43 | Județean, Eveniment

Inconștiență din partea unui bărbat de 49 de ani, din Mioveni.  După ce a consumat alcool de 1 Mai, seara, în jurul orei 20:00, bărbatul a decis să se urce la volan și să plece cu mașina.

Însă pe strada Aleea Poienii cursa i-a fost întreruptă, deoarece a pierdut controlul asupra volanului, a părăsit partea carosabilă și a intrat în rigola de pe marginea drumului.

Din fericire, nu au existat persoane rănite, evenimentul soldându-se doar cu pagube materiale.

Oamenii legii au fost sesizați de eveniment prin apel la 112, iar la fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni pentru cercetări.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost dus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma inconștienței de care a dat dovadă, bărbatul din Mioveni s-a ales cu dosar penal.

Foto descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Incredibil ce se mai fură prin Argeș! Doi bărbați au fost reținuți

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Mioveni

Ultimele articole