10 localități vor avea gaze naturale. Alina Gorghiu: ”Vrem să asigurăm un viitor mai bun pentru toți argeșenii!”

de | 19.12.2023 09:23 | Rural, Politic

Eliminarea inechităților între mediul rural și cel urban, accesul la educație de calitate, la servicii medicale, la serviciile administrației centrale și locale, susținerea mediului de afaceri, investiții sustenabile, resursă umană bine regătită pentru orice sector al economiei, așa înțelege PNL Argeș să dezvolte județul. Iar în acest sens, ieri, 10 comune din Argeș, cu primari PNL, au primit finanțare de la Ministerul Dezvoltării pentru investiții în realizarea, extinderea și modernizarea infrastructurii de distribuție a gazelor naturale.

Ministrul Adrian-Ioan Veștea și primarii localităților Albeștii de Argeș, Bârla, Dragoslavele, Poienarii de Muscel, Mioarele, Schitu Golești, Tigveni, Țițești, Suseni, Vladesti, respectiv domnii  Băcioiu Ion, Miriță Vasile, Savu Gheorghe, Șerban Leonard, Șucu Gheorghe, Banzea Ion, Popa Gabriel, Smeu Constantin, Radu Doru, Gheorghe Voicu, au semnat contractele de finanțare, potrivit comunicatului primit de la PNL Argeș. Toate proiectele sunt finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.

”PNL Argeș și-a stabilit ca obiectiv primordial progresul și prosperitatea tuturor comunităților din județ. Și nu ne abatem de la această cale.

Ieri, s-a mai făcut un pas înainte. M-am bucurat pentru fiecare contract semnat de primarii PNL Argeș cu ministrul Dezvoltării, domnul Adrian Veștea. Peste 57 de milioane de lei, prin Programul Anghel Saligny, vor fi direcționați pentru asigurarea de gaze naturale, în 10 comune argeșene. Valoarea totală a investițiilor depășește suma de 57 de milioane de lei.

Se asigură astfel un serviciu de bază indispensabil pentru vremurile actuale. Am încredere că foarte multe familii argeșene vor fi racordate cât mai curând la rețeaua de gaze.

Sunt lucruri pe care noi, liberalii argeșeni le facem pentru creșterea calității vieții.  Promisiunile noastre devin realitate! Pentru că ne pasă și vrem să asigurăm un viitor mai bun pentru toți argeșenii!”, a declarat Alina Gorghiu, ministra Justiției și președinta PNL Argeș, potrivit sursei citate.

Foto descriptiv. Sursă foto: PNL Argeș

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Alina Gorghiu: ”Investițiile în infrastructura instanțelor vor fi posibile pe baza bugetului pe 2024”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: PNL Argeș