Tribunalul București a decis astăzi, 1 iulie, suspendarea provizorie a executării și efectelor Hotărârii Consiliului Național Extraordinar al PNL nr. 01/2026 din 19 iunie 2026, documentul prin care a fost convocat Congresul Extraordinar al partidului desfășurat pe 21 iunie, în cadrul căruia a fost aleasă noua echipă de conducere condusă de Ilie Bolojan.
„Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi, în contradictoriu cu pârâtul Partidul Naţional Liberal prin preşedinte Bolojan Ilie-Gavril. Suspendă provizoriu executarea şi efectele Hotărârii Consiliului Naţional Extraordinar al PNL nr. 01/ 2026 din 19.06.2026, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 26127/3/2026 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a V-a Civilă”, a stabilit Tribunalul București.
Instanța a admis parțial cererea formulată de mai mulți membri contestatari ai Partidului Național Liberal, stabilind că măsura suspendării va rămâne în vigoare până la pronunțarea unei soluții definitive în dosarul nr. 26127/3/2026, aflat pe rolul Secției a V-a Civile a Tribunalului București.
Decizia poate fi contestată prin apel în termen de cinci zile de la pronunțare.

Totodată, Tribunalul București a admis excepția lipsei calității procesuale pasive în cazul lui Ilie Bolojan, în calitate de președinte al PNL, și al lui Dan Motreanu, secretarul general al formațiunii. În consecință, acțiunea formulată împotriva celor doi a fost respinsă, instanța apreciind că aceasta a fost introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Procesul va continua însă în contradictoriu cu Partidul Național Liberal.
Conform minutei instanței, măsura dispusă prevede suspendarea provizorie a executării și efectelor Hotărârii Consiliului Național Extraordinar al PNL nr. 01/2026 din 19 iunie 2026, până la soluționarea definitivă a cauzei aflate pe rolul instanței.
Amintim faptul că pe 19 iunie, Consiliul Național al PNL a aprobat convocarea unui congres extraordinar pentru data de 21 iunie. În cadrul acelui congres, Ilie Bolojan a fost reales în funcția de președinte al partidului, fiind desemnată și o nouă echipă de conducere, din care nu au mai făcut parte reprezentanții grupării asociate taberei Veștea.
Detalii legate de congres puteți citi pe anchetaonline.ro:
Congresul Extraordinar al PNL. Ilie Bolojan, reconfirmat la conducerea partidului














