Dispeceratul Naţional Salvamont a primit, în ultimele 24 de ore, peste 100 de apeluri. Echipajele de salvare au intervenit pentru a salva 155 de persoane de pe munte.
Din păcate, în urma acțiunilor a fost sesizată și o persoană decedată.
Zi geroasă dar zi de foc pentru salvamontiştii din întreagă ţară solicitaţi să intervină la un număr îngrijorător de mare de evenimente, record nedorit al acestei ierni”, a informat, duminică, Salvamont România, într-un mesaj pe Facebook.
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 112 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor:
11 apeluri pentru Salvamont Maramureș,10 apeluri pentru Salvamont Voineasa,10 apeluri pentru Salvamont Lupeni,9 apeluri pentru Salvamont Bihor,9 apeluri pentru Salvamont Caraș Severin – Muntele Mic,8 apeluri pentru Salvamont Municipiul Brașov,7 apeluri pentru Salvamont Predeal,7 apeluri pentru Salvamont Gorj,6 apeluri pentru Salvamont Prahova,5 apeluri pentru Salvamont Alba,4 apeluri pentru Salvamont Borșa,4 apeluri pentru Salvamont Sinaia,4 apeluri pentru Salvamont Cluj,4 apeluri pentru Salvamont Sibiu,3 apeluri pentru Salvamont Harghita,2 apeluri pentru Salvamont Mureș,2 apeluri pentru Salvamont Județul Brașov,2 apeluri pentru Salvamont Argeș,apeluri pentru Salvamont Dâmbovița,1 apel pentru Salvamont Mehedinți,1 apel pentru Salvamont Neamț,1 apel pentru Salvamont Vatra Dornei,
În cazul acestor intervenții au fost salvate 155 persoane, dintre acestea 38 au fost predate Serviciului de Ambulanță sau SMURD și una la elicopterul IGAv pentru transport la spital.Din păcate o persoană a decedat și a fost predată la Serviciul IML.Temperaturile scăzute au impus intervenții foarte rapide ale salvamontiștilor astfel încât persoanele accidentate sa nu fie expuse foarte mult frigului , apoi transportate urgent la Ambulanță sau în punctele calde amenajate special .”, mai informează Salvamont România, conform Agerpres.
Foto: Salvamont România