anchetaonline.ro

13 persoane salvate de pe munte în ultimele 24 de ore

de | 17.09.2025 11:04 | Județean, Eveniment, Național

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont au fost primite 8 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvatorilor montani.

Potrivit Salvamont România, cele mai multe apeluri au fost înregistrate pentru Salvamont Argeș (7 apeluri), iar o intervenție a fost necesară pentru Salvamont Satu Mare.

În cadrul acestor acțiuni, salvamontiștii au reușit să salveze 13 persoane aflate în dificultate. Patru dintre acestea au avut nevoie de îngrijiri medicale suplimentare și au fost transportate la spital.

Pe lângă intervențiile de urgență, Dispeceratul Național Salvamont a primit și 15 apeluri prin care turiștii solicitau sfaturi și informații referitoare la traseele montane din diverse zone ale țării.

Salvamont România face un nou apel la responsabilitate și prudență din partea tuturor celor care aleg să se aventureze pe munte, mai ales în condiții meteorologice instabile sau pe trasee dificile. Salvatorii montani încurajează turiștii să se informeze în prealabil, să aibă echipament adecvat și să respecte indicațiile autorităților.

Sursă foto: Salvamont România/ Facebook

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

ANSVSA a dat amenzi de peste 2 milioane de lei în august

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole