Din 15 martie, în Pitești. Facturile de energie termică se vor plăti numai electronic!

de | 15.02.2024 18:44 | Administrație, Pitești

Important pentru piteșteni! Termo Calor Confort S.A. anunță clienții că, din data de 15 martie a anului curent, se vor desființa casieriile societății, măsură luată pentru a moderniza și eficientiza operațiunile finaciare și pentru a răspunde preferințelor clienților în ceea ce privește modalitățile de plată.

După această dată, modalitățile de plată pentru facturile de energie termică sunt următoarele:

  • Plată directă la Libra BANK în contul Escrow nr. RO23BREL0002001283630101 (în curând, vor fi deschise conturi și la alte bănci);
  • Plată on-line prin internet banking;
  • Plată cu cardul bancar direct pe site-ul societății https://client.termopitesti.ro.

Plățile electronice pot oferi o urmărire mai clară a fluxurilor de bani și pot facilita controlul asupra tranzacțiilor. ”Conform art. 20 din Legea 196 din 20 iulie 2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, fiecare asociație de proprietari este obligată să deţină un singur cont bancar. În vederea plăţii cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari, datele de identificare ale contului bancar se comunică tuturor proprietarilor prin afişare la avizier, odată cu lista de plată a cheltuielilor asociaţiei de proprietari. Conform normativelor europene, măsurile legislative adoptate au vizat încurajarea viramentelor bancare și a folosirii cardurilor bancare, având în vedere numeroasele efecte negative pe care le poate avea utilizarea numerarului în locul transferurilor electronice, atât din perspectivă bugetară, cât şi din perspectivă sanitară. În cazul României, demersurile legislative în această direcţie au început cu peste două decenii în urmă, vizând diverse tipuri de tranzacţii şi plăţi. Acest efort constant şi continuu a dat roade, fapt surprins de diverşi indicatori din economie”, transmite administrația locală din Pitești în informarea publicată.

Sură foto: Facebook Primăria Municipiului Pitești.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

(VIDEO) Incident tragic în Trivale! Un bătrân a murit după ce s-a aruncat de la etajul 10

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Pitești | Primăria Municipiului Pitești | Termo Calor Confort | Trivale

Ultimele articole