Într-un județ din România 170 de șoferi figurează ca nevăzători

de | 19.01.2024 11:35 | Administrație, Eveniment, Național

Incredibil dar adevărat! Într un județ din România un număr de 170 de șoferi figurează ca nevăzători.

Este vorba de județul Gorj acolo unde prefectul Iulian Popescu a descoperit 170 de persoane încadrate cu handicap vizual accentuat care dețin permis de conducere.

Am cerut adrese, de două luni, de la DGASPC cu lista persoanelor cu handicap din aceste categorii care nu ar trebui să poată conduce un autoturism pe drumurile publice. Am transmis lista aceasta și DRPCIV-ului, direcția care se ocupă de evidența permiselor și a înmatriculărilor. Am obținut 170 de persoane care intră în ambele categorii, mai exact, au permis de conducere și au și certificat cu grad de handicap pe categorii de nevăzător, ce nu le-ar permite conducerea unui automobil”, a declarat prefectul Iulian Popescu, conform asingorj.ro.

soferi incadrati nevazatori

Foto: asingorj.ro

În prezent autoritățile încearcă să afle care dintre acele acte sunt false, cele medicale sau permisele de conducere.

Am primit anumite informări care subliniau că sunt persoane care încasează bani, pe cerificat de handicap, ca nevăzători și, în același timp, au și permis de conducere. Dacă întâi avea certificat de handicap și apoi a luat permis de conducere, este clar că este o problemă de natură penală, iar toate aceste lucruri vor fi semnalate organelor abilitate.”, a precizat prefectul Iulian Popescu, potrivit știripesurse.ro.

Trebuie precizat faptul că de curând patru cadre medicale de la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu au fost reținute pentru luare de mită. Medicii primeau bani pentru a întocmi în fals dosare de pensionare anticipată sau pentru a elibera adeverințe medicale persoanelor care doreau să obțină un carnet de conducere.

 

Foto: Digi24

 


CItiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Șoferii cu permis categoria B vor putea conduce și tractoare

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Gorj

Ultimele articole