În cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Județean Argeș, au fost adoptate două proiecte esențiale pentru dezvoltarea județului. Unul dintre ele vizează implicarea Argeșului într-un consorțiu internațional dedicat politicilor de reindustrializare, iar celălalt facilitează lucrări edilitare importante în comuna Corbi. Vicepreședintele CJ Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, subliniază că echipa continuă să lucreze în echipă pentru binele comunității.
”Astăzi am condus ședința extraordinară a Consiliului Județean Argeș, în cadrul căreia au fost aprobate două proiecte importante pentru județ:
Proiectul de hotărâre nr. 381/29.08.2025 – privind nominalizarea colegului meu, vicepreședintele Marius-Florinel Nicolaescu, ca membru în Consiliul Consultativ al proiectului internațional „Regional Deindustrialisation dynamics and EMancipatory Reindustrialisation politics – ReDeREM”.
Proiectul de hotărâre nr. 382/29.08.2025 – privind constituirea dreptului de administrare, pentru o perioadă de un an, în favoarea Consiliului Local Corbi, asupra unui sector din DJ 731 (Piscani – Domnești – Nucșoara), pentru realizarea de lucrări la rețelele edilitare.
Continuăm să lucrăm în echipă pentru dezvoltarea Argeșului, atât prin proiecte cu deschidere internațională, cât și prin investiții locale care îmbunătățesc viața comunităților.”,a punctat vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu.
Foto descriptiv. Sursă foto: FB CJ Arges
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: