Primăria Orașului Mioveni a anunțat lansarea unei noi etape de repartizare a locuințelor din Căminul C – Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni, unde sunt disponibile 20 de garsoniere destinate închirierii. Dosarele pot fi depuse până la 1 iunie 2026, la registratura Primăriei Orașului Mioveni. Locuințele sunt adresate persoanelor sau familiilor tinere, cu vârsta de până la 45 de ani, care îndeplinesc criterii stricte privind veniturile, domiciliul și situația locativă. Solicitanții trebuie să demonstreze că nu dețin o locuință și nu au datorii la bugetul local. Autoritățile locale încurajează persoanele eligibile să consulte lista completă de documente și să depună cererile în termen.
Cine poate depune cereri
Pot depune cereri familiile sau persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
- titularul cererii este major, cu vârsta de până la 45 de ani (inclusiv) la data depunerii cererii și are domiciliul pe raza orașului Mioveni de cel puțin 2 ani;
- nu deține și nu a deținut o locuință în proprietate după data de 1 ianuarie 1990 și nu a beneficiat de sprijin din partea statului pentru construirea unei locuințe;
- realizează venituri suficiente pentru plata chiriei și a cheltuielilor curente;
- venitul mediu net lunar pe membru de familie este sub câștigul salarial mediu net lunar pe economie;
- nu a refuzat o repartizare anterioară;
- nu are datorii la bugetul local și nu deține o altă locuință cu chirie din fondul locativ al UAT Mioveni;
- nu a fost evacuat pentru neplata chiriei și/sau a utilităților în ultimele 3 luni.
De ce documente ai nevoie
Acte necesare pentru dosar:
- copii ale actelor de identitate și ale certificatelor de naștere ale tuturor membrilor familiei;
- certificat de căsătorie sau hotărâre de divorț, după caz;
- declarație notarială pe propria răspundere privind:
– lipsa unei locuințe în proprietate;
– veniturile realizate;
– numărul de persoane aflate în întreținere;
- copie a contractului de închiriere, dacă este cazul;
- certificat medical pentru persoane cu handicap sau invaliditate gradul I/II, dacă este cazul;
- adeverințe de venit (salariu, pensie, șomaj etc.) pentru ultimele 12 luni;
- copii ale actelor de studii ale solicitantului;
- adeverință fiscală pentru toți membrii familiei cu vârsta peste 18 ani;
- adeverință de rol agricol pentru toți membrii familiei cu vârsta peste 18 ani;
- anchetă socială efectuată de Direcția de Asistență Socială – Primăria Orașului Mioveni;
- memoriu privind situația locativă și familială actuală;
- certificat de atestare fiscală privind taxele locale, eliberat de Primăria Orașului Mioveni;
- act de proprietate sau contract de închiriere pentru adresa din actul de identitate (copie).
Informații suplimentare pot fi obținute de la Compartimentul Fond Locativ din cadrul Primăriei Orașului Mioveni.
Foto descriptiv. Sursă foto: FB Primăria Orașului Mioveni.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Cum a devenit 1 Mai cea mai iubită zi liberă a românilor? De ce mâncăm mici pe 1 Mai?












