20 de traficanți de droguri au fost prinși – vindeau în școli!

de | 20.03.2023 12:36 | Știri, Eveniment, Național

Procurorii au ridicat, în această dimineață, 20 de persoane care sunt acuzate că vindeau droguri în liceele din Capitală.

Astfel, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București au efectuat 23 de percheziții domiciliare în București, într-o cauză având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de mare risc și trafic de droguri de risc, conform Antena 3 CNN.

Membrii grupului au comercializat, începând cu anul 2022, droguri de mare risc și de risc consumatorilor, inclusiv către elevi din licee din București.

Până în prezenr, în urma perchezițiilor domiciliare, au fost identificate diferite cantități de canabis, cocaina și ketamină, dar și comprimate de Xanax.

Peste 20 de persoane urmează a fi conduse pentru audieri la sediul DIICOT – Structura Centrală, potrivit sursei citate.

Foto descriptiv.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Jaf de 10.000 de lei dintr-o benzinărie! Bărbatul este căutat!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole