22 aprilie! CCIA Argeș – acțiune de împădurire pe 2 hectare!

de | 19.04.2023 19:40 | Din ediția tipărită, Economic, Județean, Lifestyle, Știri

 

Trăim într-o lume în care fiecare dintre noi, într-o măsură mai mică sau mai mare, dar FĂRĂ EXCEPȚIE, poluăm. Însă, la fel de bine, putem contribui la menținerea ”sănătății” mediului înconjurător, care este casa noastră.

Plecând de la această realitate, echipa Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș, și-a propus să demareze o serie de campanii sub egida ”Împreună pentru verde!”, scopul fiind acela de a contribui la asigurarea unui viitor în care și copiii noștri să aibă șansa de a se bucura de păduri, lacuri, ape curgătoare, de natură în general, cel puțin la fel de mult pe cât o putem face noi astăzi.

Ca prim pas al acestui demers, sâmbătă, 22 aprilie 2023, este organizată o acțiune de împădurire în comuna Budeasa, care va avea loc pe o parcelă de 2 hectare pusă la dispoziție de Primăria Budeasa, în Satul Gălășești.

CCIA impadurire

La această acțiune vor participa circa 150 de voluntari din partea partenerilor CCIA Argeș: BRD, BCR, KARCHER – CER Cleaning, FUCHS Condimente, Catena, Agexim, SOGEFI, ZARIS, OMAC, Primăria Pitești.

Materialul săditor, care va consta în puieți de gorun și stejar roșu este oferit de partenerul acțiunii inițiate de CCIA Argeș, Direcția Silvică Argeș.

Împreună să facem cât mai mult verde !

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/oana-bahrim/" target="_self">Oana Bahrim</a>

Articol scris de Oana Bahrim

Jurnalist cu 18 ani de experiență în presă cu peste 5000 de titluri publicate și cu implicare în numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: BRD | Budeasa | Catena | Pitești | Primăria Pitești | Sogefi