NEWS! Mai mult de jumătate dintre județele României ar putea dispărea! CCIR cere reorganizarea teritorială a țării

de | 19.04.2023 19:26 | Știri, Administrație, După locație, După subiect, Eveniment, Național

NEWS! Mai mult de jumătate dintre județele României ar putea dispărea! CCIR cere reorganizarea teritorială a țării

Mai mult de jumătate dintre județe din România ar putea dispărea, în urma unui apel făcut de Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) către autoritățile din țara noastră.

Mai exact, potrivit unui comunicat de presă transmis de CCIR și alte organizații patronale din România, se solicită reorganizarea teritorial-administrativă a României.

Scopul este acela de a reduce aparatul birocratic. CCIR susține că România ar putea pierde cele mai mari avantaje pe care le are, și anume predictibilitatea și fiscalitatea redusă, în urma prezentării situației bugetare de către Ministerul de Finanțe.

Astfel, CCIR susține că este necesară reorganizarea administrativă a României, prin reducerea numărului de județe de la 42 la 15, precum și redefinirea noțiunii de comună ca localitate cu cel puțin 5.000 de locuitori și redefinirea noțiunii de oraș ca localitate cu cel puțin 10.000 de locuitori.

Mai mult, insituțiile publice deconcentrate ar urma să fie „regrupate sub această nouă formă administrativă.”

În împrejurările actuale, România nu mai este o destinație atractivă pentru investitorii străini din punctul de vedere al forței de muncă calificate și din cauza retrocedărilor făcute haotic. Astfel, România s-ar putea afla în imposibilitatea de a oferi terenuri pentru deschiderea unor linii de producție, mai ales în contextul în care multe afaceri și-au început relocarea din Asia. Singura atractivitate pe termen mediu și lung a României poate rămâne fiscalitatea redusă susținută de predictibilitate.

În acestă conjunctură complicată, CCIR consideră că există riscul ca prin adoptarea unor măsuri eronate în ceea ce privește acoperirea găurilor bugetare, mediul de afaceri să devină, dacă nu un țap ispășitor, atunci cel puțin o victimă colaterală”, arată CCIR în comunicatul de presă.

Foto Agro TV/ CCIR

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Decizie în criza cerealelor! România va monitoriza și sigila TIR-urile care vin din Ucraina

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: CCIR

Ultimele articole