OAMGMAMR ARGEȘ: ,,LA MULȚI ANI, DRAGI SAVATORI DIN LINIA ÎNTÂI! La mulți ani binecuvântați, SERVICIUL JUDEȚEAN DE AMBULANȚĂ ARGEȘ!”
Au ales să se dedice unei nobile misiuni, aceea a salvării de vieți, au ales să facă parte dintre cei care sunt chemați la datorie de câte ori este nevoie, au ales să pună mai presus de ei pe semenii lor. Împreună (medici, asistenți medicali, ambulanțieri), formează marea echipă a Serviciului de Ambulanță, marea echipă de salvatori a României.
Către această echipă și-a îndreptat gândul, la ceas aniversar, președintele Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali (OAMGMAMR) Argeș, Estera Stămoiu:
Pentru ei, cei care își desfășoară activitatea în cadrul Serviciilor de Ambulanță, salvarea unei vieți este prioritate! Într-o situație de urgență, la granița dintre viață și moarte, ei sunt Speranță, Credință și Iubire. Sunt Speranță pentru că în profesionalismul lor stă reușita acordării primului ajutor. Sunt Credință pentru că ei fac, zi de zi, echipă cu Dumnezeu și în El își pun nădejdea când forțează limitele pentru a salva o viață. Sunt Iubire pentru că doar dintr-o mare iubire de oameni și de profesie te poți dărui, până la sacrificiu, misiunii de a reda inimii bătăile care înseamnă viață.
De aceea, astăzi, sunt cu gândul și inima către toți acești salvatori. Tuturor asistenților medicali, medicilor și ambulanțierilor din cadrul Serviciului de Ambulanță, atât de la nivel național, cât și de la nivel județean, de al căror profesionalism și de a căror promtitudine au depins și depind viețile celor aflați în situații de urgență, le urez multă sănătate și putere de a izbândi în tot ceea ce doresc.
În mod special, destinatara recunoștinței și aprecierii mele este echipa Serviciului Județean de Ambulanță Argeș, condusă de doamna manager Luminița Paul.
Vă mulțumim și vă suntem recunoscători pentru toate sacrificiile făcute, pentru fiecare viață salvată, pentru că sunteți acolo unde, de foarte multe ori, viața se află la granițele unor secunde! La mulți și binecuvântați ani!”.
Cu prețuire,
Estera STĂMOIU, președinte OAMGMAMR ARGEȘ
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: