Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a publicat varianta consolidată a ghidului solicitantului pentru apelul de 150 milioane euro, cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență, în baza căruia antreprenorii pot accesa fonduri pentru dezvoltarea de tehnologii digitale avansate. Acesta este în dezbatere publică timp de 10 zile calendaristice, iar varianta finală va fi publicată în cursul acestei luni. MIPE anunță în comunicatul publicat că apelul de proiecte urmează să fie lansat la începutul lunii iulie.
Apelul va fi împărțit pe următoarele domenii de activitate considerate prioritare la nivel național astfel:
- a) industrie alimentară, industrie prelucrătoare, construcții: 75 milioane euro.
- b) industrie auto, transport și distribuție, servicii adresate populației, turism și alte activități/domenii eligibile: 75 milioane euro.
Apelul de proiecte, lansat la începutul lunii iulie
Procesul de depunere, simplificat:
- A fost introdusă Declarația unică (prin includerea prevederilor din cuprinsul declarațiilor de angajament, eligibilitate, declarațiilor privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici și mijlocii, îndeplinire criterii DNSH și criterii DESI);
- A fost publicat un Model Acord de Parteneriat.
”Ghidul consolidat vine în sprijinul potențialilor aplicanți în vederea pregătirii cererilor de finanțare prin clarificarea criteriilor de eligibilitate și evaluare tehnico-financiară și integrează observațiile/recomandările rezultate din prima etapă de consultare publică. În contextul modificărilor substanțiale față de versiunea anterioară, ghidul consolidat este supus consultării publice (etapa 2) timp de 10 zile calendaristice, începând cu data de 03.05.2023, iar varianta finală va fi publicată în cursul acestei luni. Apelul de proiecte urmează să fie lansat la începutul lunii iulie”, arată MIPE potrivit sursei citate.
Se vor sprijini:
a) Investiții în active corporale și necorporale în cadrul unei investiții inițiale care să sprijine întreprinderile în dezvoltarea tehnologiilor digitale avansate cum ar fi inteligența artificială, datele și cloud computing-ul, tehnologia blockchain, calculul de înaltă performanță și cuantică, internetul obiectelor, securitatea cibernetică precum:
- achiziții de active corporale și necorporale (hardware pentru calculul de înaltă performanță și cuantică, echipamente pentru automatizări și robotică destinate fluxurilor tehnologice integrate cu soluții digitale, dezvoltarea și/sau adaptarea aplicațiilor software, inclusiv soluțiile de automatizare software de tip RPA, respectiv Robotic Process Automation);
- achiziții de tehnologii blockchain (ce favorizează în principal industria de producție și lanțul de aprovizionare prin automatizare, planificarea resurselor întreprinderii, schimb eficient de date, IoT (internetul obiectelor) , IIoT (internetul industrial al obiectelor), Big Data, Cloud computing, și inteligență artificială);
- achiziții de active corporale și necorporale pentru securitatea cibernetică
- achiziții de sisteme de inteligență artificială, machine learning, augmented reality, virtual reality;
- achiziția de date și cloud computing (cu condiția ca aceste achiziții să poate fi încadrate la imobilizări necorporale);
b) Investiții în cercetare industrială și dezvoltare experimentală privind dezvoltarea tehnologiilor digitale avansate.
Dezbatere publică
Plafonul maxim al finanțțării nerambursabile se va determina în funcție de categoria în care se încadrează liderul de proiect, astfel:
- Microîntreprinderi – maxim 500.000 euro;
- Întreprinderi mici – maxim 1.500.000 euro;
- Întreprinderi mijlocii –maxim 3.000.000 euro.
”Ghidul consolidat vine în sprijinul potențialilor aplicanți în vederea pregătirii cererilor de finanțare prin clarificarea criteriilor de eligibilitate și evaluare tehnico-financiară și integrează observațiile/recomandările rezultate din prima etapă de consultare publică. În contextul modificărilor substanțiale față de versiunea anterioară, ghidul consolidat este supus consultării publice (etapa 2) timp de 10 zile calendaristice, începând de astăzi, iar varianta finală va fi publicată în cursul acestei luni. Ghidul consolidat vine în sprijinul potențialilor aplicanți în vederea pregătirii cererilor de finanțare prin clarificarea criteriilor de eligibilitate și evaluare tehnico-financiară și integrează observațiile/recomandările rezultate din prima etapă de consultare publică”. potrivit MIPE.
Ghidul este disponibil aici.
Foto descriptiv.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Cardul de energie. Cât timp mai au la dispoziție românii pentru a utiliza banii din prima tranșă