310 locuri de parcare în locul celor 60 de garaje de pe str. Frasinului

de | 23.01.2023 14:25 | Administrație, Din ediția tipărită, Pitești, Știri

În fiecare sezon estival, străduța ce duce la Ștrandul din Trivale este supraaglomerată și blocată de cei care caută locuri de parcare. Această situație ar putea dispărea pe viitor. Primăria Pitești a dezvoltat deja un proiect pentru realizarea unei parcări supraterane acoperite, totalul de locuri nou-create fiind de 310. Această parcare se va ridica pe locul actualelor garaje metalice, care ocupă domeniul public și care trebuie demolate.

Conform unei hotărâri de Consiliu Local de la finele anului 2020, toate garajele de acest tip trebuie să dispară. Deși majoritatea nu au nici contracte, foarte mulți dintre proprietari s-au opus și s-au îndreptat împotriva municipalității în instanță.

parcare garaje gentea

 

Pe str. Frasinului lumea începe să aducă autorizații din 1900 toamna, pentru construcții provizorii. Sunt și niște procese în instanță, multe pierdute. Am văzut că lumea e speriată că acolo vom face blocuri, ceea ce este imposibil. Avem în plan o parcare supraterană, care ar rezolva atât problema locatarilor, cât și a celor care vin la Ștrandul Trivale.

Sunt 60 de garaje și noi propunem o parcare supraterană cu 150 de locuri și cu spațiu verde și loc de joacă. Totul este automat, cu cartelă, acoperit. Fiind locuri de parcare și în exterior, am putea avea 310 locuri de parcare.”, a explicat primarul Cristian Gentea.

De asemenea, domnia-sa a menționat că sunt și cartiere unde cetățenii s-au apucat să dărâme garajele, înțelegând că aceasta este regula și trebuie să o respecte.

În majoritatea garajelor nu este nicio mașină. Am fost prin ele și am observat că nici nu este loc să bagi un vehicul, în acestea fiind depozitate roți de rezervă, fiare, butoaie cu murături… Noi dorim să anunțăm încă o dată că suntem disponibili să ajutăm la demolarea garajelor, să cărăm materialele rezultate acolo unde ni se spune, să sprijinim pe oricine ne solicită în acest sens.”, a mai adăugat primarul Cristian Gentea.

 

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/oana-bahrim/" target="_self">Oana Bahrim</a>

Articol scris de Oana Bahrim

Jurnalist cu 18 ani de experiență în presă cu peste 5000 de titluri publicate și cu implicare în numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: