35 de agenți economici din Argeș verificați de inspectorii ITM. S-au dat amenzi!

de | 02.10.2024 10:45 | Județean, Administrație

Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș a desfășurat în perioada 1 aprilie – 20 septembrie 2024, Campania Națională de informare, conștientizare și monitorizare a angajatorilor privind riscurile existente la locurile de muncă unde se utilizează zilieri și/sau salariați temporari.

Iată care au fost obiectivele campaniei:

  • Creşterea gradului de conştientizare a agenţilor de muncă temporară în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale aplicabile;
  • Creşterea gradului de conştientizare, a utilizatorilor/beneficiarilor, a salariaţilor temporari și a zilierilor, în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale aplicabile;
  • Diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea de către agenţii de muncă temporară, a utilizatorilor și a beneficiarilor, a prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă;
  • Identificarea beneficiarilor care folosesc zilieri şi luarea măsurilor care se impun pentru nerespectarea de către aceştia a prevederilor Legii nr.52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi a normelor metodologice de aplicare a acestei legi;
  • Creşterea gradului de conştientizare al beneficiarilor şi al zilierilor care desfăşoară activităţi cu caracter ocazional în domeniile stabilite de legiuitor, în ceea ce priveşte necesitatea aplicării şi respectării prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, stipulate de Legea nr.52/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare și ale Normelor Metodologice de aplicare a acesteia.

În urma controalelor au fost verificați 35 agenți economici, fiind identificate neconformități cu privire la:  neasigurarea instruirii în domeniul securității și sănătății în muncă la angajare și periodic, neprezentarea documentelor solicitate de inspectorii de muncă în timpul controlului, neasigurarea măsurilor necesare pentru acordarea primului ajutor.

Patru neconformități au fost constatate în urma verificărilor, aplicate fiind sancțiuni contravenționale în cuantum de 13.000 lei.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș subliniază importanța respectării legislației în domeniul SSM, în special în cazul lucrătorilor zilieri și temporari, care sunt adesea expuși unor riscuri suplimentare din cauza naturii muncii lor. Instituția va continua monitorizarea activă a angajatorilor pentru a se asigura că aceștia respectă normele de securitate și sănătate în muncă și că toți lucrătorii beneficiază de condiții de muncă sigure.

 

Sursă foto: FB ITM Argeș.

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole