Primăria Curtea de Argeş cumpără 14 autobuze electrice
Investiţia face parte din proiectul „Dezvoltarea transportului public în Municipiul Curtea de Argeș”, finanţat din fonduri UE
Primăria municipiului Curtea de Argeş a lansat la începutul săptămânii trecute licitaţia pentru furnizarea a 14 autobuze electrice, obiectiv finanţat din fonduri europene, ce are un buget de 16.018.931,04 lei (fără TVA). Municipalitatea aşteaptă oferte până pe 29 martie, iar evaluarea acestora se va face în funcţie de criteriul „cel mai bun raport calitate-preţ”, unde componenta financiară este luată în considerare în proporţie de 5%, restul de 15 procente reprezentând consumul de energie electrică pentru tracțiune conform testului e-SORT 2, aferente autobuzului electric ofertat.
Achiziţionarea celor 14 autobuze electrice reprezintă doar unul din cele şapte obiective stabilite în cadrul proiectului „Dezvoltarea transportului public în Municipiul Curtea de Argeș”, finanţat din fonduri UE prin Programul Operaţional Regional, care mai include realizarea unei autobaze, construirea de staţii pentru călători precum şi de staţii de alimentare pentru autobuze, implementarea unui sistem de management informatizat, crearea unui sistem de bilete pentru călători, dar şi reabilitarea a două tronsoane din str. Lt. Pavelescu, care asigură accesul spre autobază.
Consultare publică pentru Strategia de Dezvoltare a municipiului Curtea de Argeş
Cetăţenii municipiului Curtea de Argeş sunt invitaţi de către conducerea administraţiei locale să rupă cinci minute din timpul lor pentru a completa un chestionar şi astfel să se implice în stabilirea priorităţilor pentru următorii ani, în acest sens fiind lansată o consultare publică. Sondajul este realizat în contextul elaborării Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU) a Municipiului Curtea de Argeș pentru perioada de programare 2021-2027. Cercetarea vizează consultarea comunității locale în identificarea direcțiilor și proiectelor strategice pe care autoritatea publică locală le va prioritiza în vederea dezvoltării municipiului. Întrebările din chestionar se referă la gradul de satisfacţie al cetăţenilor cu privire la serviciile şi condiţiile de trai de care beneficiază ca locuitori ai oraşului Basarabilor, precum şi la principalele probleme cu care se confruntă municipiul Curtea de Argeș şi priorităţile de dezvoltare urbană. Strategia de dezvoltare este un document fără de care accesarea fondurilor europene este imposibilă. (N.C.)