(Video) Dosar penal pentru purtare abuzivă în cazul centrului pentru vârstnici din Pitești

de | 23.07.2023 15:45 | Administrație, Eveniment, Județean, Pitești, Știri

INFORMAȚII NOI

În cazul celor 42 de bătrâni lăsați fără apă și mâncare, fără telefoane și cu geamurile vopsite ca să nu vadă în exterior a fost deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă.

Polițiști argeșeni au fost sesizați de către reprezentanții Instituției Prefctului Argeș cu privire la faptul că într-un centru de cazare și îngrijire persoane vârstnice din Pitești au fost semnalate mai multe nereguli.

La fața locului s-au deplasat atât polițiștii cât și reprezentanții mai multor instituții cu atribuții de control.

Menționăm faptul că locația respectivă a fost verificată în luna iulie a acestui an de către o comisie mixtă de control.

Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă iar verificările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești”, a precizat Mădălina Epure, purtător de cuvânt al Poliției Argeș.

 

 

ȘTIRE INIȚIALĂ

Prefectul județului Argeș, Radu Perianu a precizat faptul că a fost finalizat controlul la centrul pentru vârstnici din Pitești despre care s-a primit o sesizare legată de condițiile de trai.

Reprezentanții mai multor instituții care fac parte din comisia de control au aplicat sancțiuni.

Radu Perianu transmite faptul că Direcția de Sănătate Publică Argeș a cerut să fie eliminate vopseaua aplicată pe mai multe ferestre. Totodată, s-a dispus igienizarea unui corp de clădire de unde au fost relocate opt persoane.

centru vârstnici Pitești

Vârstnicii au fost mutați la un alt centru.

DSVSA Argeș va aplica o sancțiune pentru că manevrarea hranei nu se făcea corespunzător.

Mai exact, proprietarul a adus mâncarea cu o mașină, fără să poată asigura temperatura optimă, în vase neermetizate și asta s-a întâmplat chiar în momentul verificărilor. Valoarea uamenzii va fi comunicată la încheierea tuturor actelor de control”, a declarat prefectul.

De precizat că Poliția Municipiului Pitești a deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă.

Vreau să transmit un mesaj clar: fiecare sesizare va fi verificată! Îi îndemn pe vârstnici, pe rudele lor, ca acolo unde simt că lucrurile nu sunt în regulă, să îmi scrie, să sesizeze telefonic sau oricum le este dânșilor la îndemână.

Pentru mine, au toți drepturi egale. Au muncit pentru asta și nimeni nu poate să le încalce vârstnicilor dreptul la îngrijire, la o viață decentă, mai ales că oamenii care se adresează centrelor au motive întemeiate: fie sunt singuri, fie sunt bolnavi, fie ambele situații.

Pe toată durata mandatului meu voi avea o prioritate din a verifica și a apăra drepturile vârstnicilor din Argeș! Le suntem datori. În fiecare ar trebui să ne vedem părinții, bunicii, vecinii, rudele”, a mai adăugat Radu Perianu.

centru vârstnici Pitești

Reamintim faptul că în cursul zilei de ieri, 21 iulie, a avut loc un control de urgență la un centru pentru vârstnici din Pitești, acolo unde autoritățile au descoperit faptul că peste 40 de persoane trăiau în condiții de nedescris. Nu primeau mancare suficientă și nu aveau apă, în contextul în care afară erau temperaturi extrem de ridicate.. Mai mult decât atât geamurile erau închise și vopsite.

Mai multe detalii legate de acest subiect puteți citi pe anchetaonline.ro

(VIDEO) Centru pentru vârstnici din Pitești verificat de urgență! Ce au descoperit autoritățile!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Pitești | Radu Perianu