Covrigul muscelean – 10 ani de brand gastronomic și tradițional
Un produs unic, de tradiție, transformat prin grija companiei „Un băiat și o fată” într-un brand înregistrat la OSIM, covrigul cu ou duce mai departe – în aromele lui delicioase – o tradiție de zeci de ani, dar și identitatea culinară a zonei Muscelului.
Covrigul cu ou ar data, după tradiția orală, de dinaintea venirii ardelenilor în ținuturile subcarpatice ale Muscelului, adică prima jumătate a sec. al XVIII-lea. De atunci și până astăzi, arămiul, pufosul și aromatul covrig cu ou se face după o rețetă transmisă din generație în generație, din familie în familie, îmbunătățindu-se în funcție de momentul timpului istoric al dezvoltării tehnice a societății. Produsul se realizează cu precădere în preajma marilor sărbători creștine, în trecut cuptoarele „mergând“ neîncetat pentru prepararea acestor bunătăţi.
Marele secret, în afara ingredientelor folosite, per cuptor (45 de ouă, 4 kg și jumătate de făină, o jumătate de litru de ulei, un kg de zahăr, 4 lingurițe de sare, 4 lingurițe de leșie de fag, coaja rasă a două lămâi, esență de rom, 40 grame drojdie, praf de copt, amoniac) este cel al frăgezirii aluatului cu țuică amestecată cu rom, al leșiei de fag obținute dintr-o lingură, cu vârf, de cenușă de fag adăugată la o cană de apă fiartă, al coacerii în cuptorul încins pe vatră după ce s-a scos jarul obținut din țăndări de brad, al muncii neîntrerupte din momentul frământatului până la terminarea coacerii.” – se arată într-o prezentare a istoriei produsului, susținută de profesorul Ion Oană, în calitate de președinte al Filialei Muscel a Societății de Științe Istorice din România.
Pentru păstrarea acestui produs unic în portofoliul culinar și istoric al zonei Muscel, a fost demarat un proiect-eveniment la Lerești, numit Festivalul Covrigilor cu Ou, eveniment care are ca scop perpetuarea tradițiilor și promovarea acestora la nivel național.
Pasul crucial a fost făcut însă de către compania musceleană „Un băiat și o fată”, la comanda căreia – cu dragoste față de tradițiile și gusturile muscelene – managerul Florentina Vuței a asigurat, în 2013, în urmă cu fix un deceniu, atestarea covrigului cu ou ca produs tradițional de către MADRM și înscrierea la OSIM cu eticheta de „Covrig musceleanˮ. De altfel, domnia-sa a fost primul antreprenor care a valorificat tradiția și rețetele zonei Muscelului, încă din anul 1997.
Grație acestor demersuri, produsul fabricat în Argeș avea să devină cunoscut și apreciat la nivel național, fiind prezentat în numeroase evenimente, expoziții și festivaluri din România și din afara granițelor, „Un băiat și o fată” configurându-se drept singura cofetărie din țară care dă viață acestei rețete tradiționale. În 26 august 2017, primea Trofeul „Fabricat în Argeș”.
Dacă la început covrigul cu ou a fost produs de societatea „Un băiat și o fată” numai în perioada sărbătorilor pascale și de Rusalii (fiind specific acestor sărbători), acum a ajuns să fie căutat zilnic de către consumatorii mari și mici, fiind produs în tot cursul anului. Deși rețeta folosită este cea străveche, transmisă din generație în generație în cadrul familiei, cu timpul s-a căutat o îmbunătățire a calității acestuia, cu ajutorul tehnicienilor și al specialiștilor în producția de produse tradiționale.
Fidelă misiunii de a valorifica produsele tradiționale și rețetele delicioase transmise din generație în generație, compania „Un băiat și o fată” realizează, de asemenea, cozonac, chec, precum și o multitudine de prăjituri de casă, toate dezvoltate și produse cu măiestrie de către cofetari dornici să ducă mai departe valorile gastronomiei locale.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro