În cursul zilei de ieri, 1 august, polițiștii Biroului de Poliție Autostrăzi – Autostrada A1 au desfășurat o acțiune pentru combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere în condițiile deplasării pe autostradă.
În urma acestei acțiuni, polițiștii rutieri au aplicat mai multe sancțiuni contravenționale, dintre care 4 au avut ca măsură complementară reținerea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce.
Dintre cele patru permise reținute, două au fost pentru circulația nejustificată pe banda de urgență, iar alte două au fost ca urmare a depășirii limitei legale de viteză.
Printre cei care au apăsat prea tare pedala de accelerație se află și un tânăr de 22 de ani, din Pitești.
El a fost depistat de polițiștii rutieri, pe sensul de deplasare către Pitești în timp ce conducea un autoturism cu viteză excesivă, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 218 km/h.
Tânărul s-a ales cu o amendă de 1.305 lei, iar permisul de conducere i-a fost reținut în vederea suspendării pentru 3 luni, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
foto descriptiv gds.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro