În perioada 11-13 august 2023 va avea loc Festivalului–Concurs Național de Folclor “Mioveni” 2023, Ediția a IV-a.
Centrul Cultural Mioveni și-a propus ca rând pe rând, să ne facă cunoștință cu ansamblurile participante, dar și cu membrii juriului.
Astăzi este rândul Ansamblului folcloric ,,Codrulețul”, Vorona.
Acesta cultivă și valorifică folclorul muzical și coregrafic de pe Valea Siretului de Sus.
Ansamblul a luat ființă în anul 1977, vatra folclorica Vorona fiind renumită pentru originalitatea dansurilor populare prezentate, dar și pentru autenticitatea portului popular.
Dansatorii vor prezenta în cadrul festivalului o suită de dansuri populare ca de pe prispa satului – Hora, Bătuta, Rusasca și Polcuța. Polcuța este dansul de doi care se dansează numai în Vorona, atât de apreciat la festivalurile la care ansamblul a participat.
Coregrafia aparține maestrului coregraf Costinel Leonte iar acompaniamentul este, de asemenea, unul autentic, fiind vorba despre fanfara de copii din localitate.
De precizat faptul că Sergiu Marian Dascălu este profesorul coordinator al ansamblului.
Foto: Centrul Cultural Mioveni
Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro: