Parlamentul urmează să dezbată proiectul. Germania a mai făcut un pas pentru legalizarea canabisului în scop recreativ

de | 16.08.2023 18:27 | Lifestyle, Național, Știri

Guvernul din Germania a adoptat un proiect de lege potrivit căruia de la vârsta de 18 ani se va putea cumpăra şi deţine până la 25 de grame de canabis, făcând astfel încă un pas către legalizarea canabisului în scop recreativ, arată cei de la stiripesurse.ro, citând France Presse şi DPA. Textul urmează să fie dezbătut şi votat de Parlament.

Germania va avea astfel una dintre cele mai liberale legislaţii din Europa, pe urmele Maltei şi Luxemburgului, care au legalizat canabisul de agrement în 2021, respectiv 2023, notează AFP, potrivit sursei citate. Această reforma stârneşte critici din partea opoziţiei, a sindicatelor poliţiştilor sau a judecătorilor. Scopul proiectului de lege, potrivit lui Karl Lauterbach, ministrul federal german al sănătăţii, este să respingă piaţa neagră şi să reducă criminalitatea legată de droguri, traficul de substanţe toxice şi numărul consumatorilor. Ministrul federal german al sănătăţii, intenţionează să lanseze o mare campanie de informare a tinerilor asupra pericolelor canabisului pentru creier „deosebit de dăunătoare când acesta este încă într-o perioadă de creştere”.

Pentru tinerii sub 18 ani, consumul rămâne interzis

De asemenea, potrivit acestui proiect de lege, va fi posibil să se cultive până la trei plante de canabis pentru uz propriu. Totodată, noua legislaţie prevede crearea de asociaţii non-profit ai căror membri adulţi – numărul lor limitat la 500 – să poată cultiva planta pentru consum propriu, sub supravegherea autorităţilor publice. Aceste asociații – „Cannabis Social Clubs” – vor putea aproviziona doar membrii şi doar cu 25 de grame pe zi, cu maximum de 50 de grame pe lună. Pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 21 de ani, va fi – 30 de grame pe lună. Consumul de canabis trebuie să aibă loc în afara acestor cluburi, fiind interzis la mai puţin de 200 de metri faţă de ele, de şcoli, locuri de joacă, terenuri de sport şi asociaţii pentru tineri. „Pentru tinerii (sub 18 ani), consumul rămâne interzis, iar pentru tinerii (până la 21 de ani), este limitat”, a amintit Karl Lauterbach, într-un comunicat de presă, potrivit sursei citate.

Foto descriptiv. Sursa foto: digi24.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Atenție! Sunt anunțate 4 transporturi agabaritice în Bascov

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Bascov | Germania | Parlament