Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, le-a cerut atașaților români pe probleme de muncă și sociale din misiunile diplomatice să comunice mai eficient cu cetățenii și autoritățile din străinătate. Discuția cu atașații români pe probleme de muncă și sociale a avut loc ieri, potrivit informării Ministerului Muncii.
Atașații României pe probleme de muncă și sociale au fost convocați la București de ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu. Au fost inventariate soluțiile pentru problemele pe care le au lucrătorii și pensionarii care au lucrat sau lucrează în străinătate. Ministrul Simona Bucura Oprescu le-a cerut atașaților pe probleme de muncă să își concentreze activitatea pe relația directă atât cu cetățenii români, cu angajatorii lor cât și cu autoritățile din țările în care își desfășoară activitatea.
”Este nevoie să fiți vizibili, românii trebuie să știe la cine pot apela și ce puteți face pentru ei. Trebuie să fiți puntea pentru soluționarea problemelor de muncă și obținerea drepturilor pe care le au românii din afara țării în relația cu angajatorii, casele de pensii și celelalte autorități”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu, potrivit sursei citate.
Lista cu atașații pe probleme de muncă și sociale, cu datele lor de contact și atribuțiile specifice acestora poate fi accesată aici.
Sursă foto: Facebook Ministerul Muncii.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
COSTEȘTI. Casa de Cultură recrutează dansatori pentru Ansamblul Folcloric „Mugurelul”