Primăriile primesc fonduri. Bani pentru grupurile sanitare din unitățile de învățământ!

de | 14.09.2023 14:06 | Economic, Național, Știri

Ministerul Educației a anunțat că astăzi a fost aprobată Hotărârea de Guvern prin care alocă 14.606 mii de lei pentru finanțarea lucrărilor de amenajare a grupurilor sanitare în unitățile de învățământ.

Suma este asigurată din transferuri de la bugetul Ministerului Educației către bugetele locale, astfel:

  • 4.673 mii lei pentru continuarea lucrărilor de amenajare a grupurilor sanitare din unitățile de învățământ preuniversitar de stat care au fost finanțate în anul 2022;
  • 9.933 mii lei pentru finanțarea unor lucrări noi de amenajare a unor grupuri sanitare conforme în unitățile de învățământ preuniversitar. 

”Precizăm că sumele repartizate de către Ministerul Educației vin în completarea sumelor alocate din bugetul local, iar procedura privind achiziția lucrărilor de investiții, încheierea și derularea contractului de lucrări intră în sarcina autorităților locale”, arată Ministerul Educației.

Totodată, Ministerul Educației anunță că a transmis o notă de informare cu privire la alocarea acestor sume pentru finanțarea lucrărilor de amenajare a grupurilor sanitare către toate cele 159 de unități de învățământ beneficiare ale acestor investiții prin Hotărârea de Guvern, precum și către autoritățile publice locale care le au în administrare.

Foto descriptiv. Sursă foto: playtech.ro.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Simona Bucura-Oprescu: ”Indemnizația de creștere pentru gemeni, tripleți și multipleți se majorează cu 50%!”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ministerului Educației