Zi de zi argeșenii testează vigilența polițiștilor locali. Unii piteșteni s-au gândit că ar putea face un ban rapid transformându-și mașina personală în taxi. La fel s-a întâmplat ieri, 21 septembrie, și cu un bărbat de 29 de ani.
Fără a deține autorizație și fără a respecta prevederile legale în vigoare, tânărul efectua activități de transport persoane contra-cost, cu mașina personală, pe ruta Pitești – Topoloveni. Spre ghinionul lui, a fost surprins de polițiștii Biroului Rutier Pitești și sancționat cu amendă în valoare de 1.000 lei. Totodată, tânărul s-a ales și cu certificatul de înmatriculare reținut, în vederea suspendării dreptului de a utiliza vehiculul pentru o perioadă de 6 luni.
Mai mult de atât, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, oamenii legii au constatat că bărbatul figurează cu dreptul de a conduce suspendat.
Ca urmare a celor constatate, în cauză a fost întocmit dosar penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
foto descriptiv digi24.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
A plătit scump pentru câțiva kilometri în plus! Un bucureștean a fost prins chiar pe DN73!