ARGEȘ. Digitalizarea Galeriei de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna”

de | 22.09.2023 14:55 | Cultură, Județean

Un număr de 150 de capodopere ale artei românești moderne și contemporane din patrimoniul Muzeului Județean Argeș vor reveni în atenția publicului.

Acest lucru este posibil prin intermediul portalului www.artepitesti.ro, grație unui proiect co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).
galerie arta arges
Cu această ocazie Adrian Bughiu, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, a fost prezent astăzi, 22 septembrie la lansarea proiectului de digitalizare a capodoperelor din cadrul Galeriei “Rudolf Schweitzer-Cumpăna”.
Imagini video de la lansarea acestui proiect puteți viziona AICI.
Este o inițiativă lăudabilă. După cum știți, Muzeul Județean Argeș este implicat în mai multe proiecte care aduc plus-valoare instituției în sine și Consiliului Județean Argeș. Am aici în vedere proiectele pe fonduri europene aflate în derulare și aici mă refer la consolidarea Cetății Poenari, a sediului Muzeului Județean, a Galeriei de Artă și în curând a Castrului Roman Jidova. Proiectul de față este cu atât mai lăudabil cu cât publicul argeșean și nu numai a fost în imposibilitatea de a admira operele interesante pe care le oferea Galeria de Artă. Prin acest proiect de digitalizare venim mai direct în mijlocul iubitorilor de frumos și de artă“, a transmis Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședintele Consiliul Județean Argeș.
galerie arta arges
Trebuie precizat că inițiativa accesării proiectului a apărut pe de o parte pentru că Galeria “Rudolf Schweitzer-Cumpăna” are porțile închise publicului fiind într-un amplu proces de restaurare a imobilului, derulat pe fonduri europene de Consiliul Județean Argeș și, pe de altă parte, din dorința de atragere a vizitatorilor din întreaga țară, ca urmare a promovării în mediul online a unei valoroase colecții din patrimoniul de aproximativ 1200 de lucrări de artă românească modernă și contemporană (pictură și sculptură) pe care Galeria îl deține.
galerie arta arges
Într-o lume a digitalizării, în care accesul la bunuri și servicii culturale este posibil oriunde și oricând, a venit momentul ca și lucrările de artă din colecțiile Muzeului Județean Argeș să fie deschise publicului de pretutindeni. În urma închiderii galeriei, în iulie 2019, operele de artă tezaurizate și valorificate expozițional de Muzeu au intrat în conservare. Vorbim de opere reprezentative ale picturii românești, incluse în Patrimoniul Cultural Național, cu valoare națională și internațională – semnate de maeștri precum Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian, Ion Țuculescu, Octav Băncilă, Theodor Pallady, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Camil Ressu, Nicolae Dărăscu.  
Acest proiectul de digitalizare reprezintă o inițiativă în premieră pentru muzeele județene și pentru județul Argeș. În același timp, vorbim și de o premieră națională –  Muzeul Județean Argeș fiind primul muzeu din țară fără specific de artă care recurge la digitalizarea capodoperelor din patrimoniu.    
Vreau să mulțumesc și partenerilor noștri din acest proiect,  Liceul de Arte Dinu Lipatti și cu Școala Gimnazială Nr. 10 Marin Preda Pitești. 
Mulțumesc în mod deosebit și conducerii Consiliului Județean Argeș pentru sprijinul și pentru susținerea de care dă dovadă și cred că această colaborare este una care va avea rezultate deosebite pentru cultura din Argeș”  a precizzat Cornel Popescu, manager al Muzeului Județean Argeș.
galerie arta arges
Cu această galerie virtuală, publicul din toată țara va putea descoperi ce obiective importante avem la Galeria de Artă și în Argeș. Vrem să accesăm un nou proiect, prin care să digitalizăm și lucrările de la Galeria de Artă Naivă, mai puțin cunoscută publicului, deși este singura Galeria Națională de Artă Naivă. Suntem primul muzeu din țară care deține un astfel de patrimoniu”, a declarat Elena Stîlpeanu, șef serviciu marketing Muzeul Județean Argeș.
Valoarea totală a proiectului este de 100.535 lei (TVA inclus). 86.000 lei reprezintă finanțare nerambursabilă asigurată de Administrația Fondului Cultural Național, iar 14.535 lei reprezintă finanțare din surse proprii, asigurată de Consiliul Județean Argeș.

 

Foto: CJ Argeș 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Adrian Bughiu | Argeș | Cornel Popescu | Cumpăna | Dinu Lipatti | Muzeul Județean Argeș | Pitești | Roman

Ultimele articole