Conducerea Asociaţiei Internaționale a Regiunilor Francofone, în vizită la Mioveni

de | 27.09.2023 16:19 | Administrație, Mioveni

Astăzi, orașul Mioveni a primit vizita conducerii Asociaţiei Internaționale a Regiunilor Francofone (AIRF), cu ocazia reuniunii Biroului acestei entități internaționale unde Argeșul este membru încă din anul 2003, având în vedere faptul că județul nostru are o puternică afinitate fracofonă, atât din punct de vedere economic, cât și cultural și istoric.

”La finalul vizitei de lucru la uzina de automobile Dacia-Renault, delegații străni au avut o întâlnire cu administrația locală a orașului, unde au punctat interesul de a lega parteneriate de cooperare cu alte orașe și regiuni francofone, precum Mioveniul”, a scris primarul de la Mioveni, Ion Gerorgescu, pe pagina de Facebook. La această întâlnire, delegația Asociatiei Internatională a Regiunilor Francofone a fost reprezentată de Ivan DEDESSUS-LE-MOUSTIER – Director AIRF, Emily ROST – Responsabil rețele și comunicare AIRF, Abderrahim EL KHANTOUR – Director adjunct Influență transfrontalieră, internațională și europeană, Mohamed IBRAHIM – Secretar general AIRF și Rogatien AKOUAKOU – Președinte Asociația Comunelor Atlanticului și Litoralului, însoțiți de vicepreședintele CJ Argeș, Adrian Dumitru Bughiu și de Roxana Stoenescu, director executiv al Direcției de Cultură, Tineret, Turism din cadrul CJ Argeș. Asociaţia Internațională a Regiunilor Francofone are drept scop stabilirea cooperării şi realizarea schimburilor de informaţii şi de experienţe din diverse domenii de activitate între colectivităţi, teritorii şi comunităţi regionale francofone.

Sursă foto: Facebook Ion Georgescu.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Sute de tineri și copii, la ”Crosul BeActive” de la Mioveni

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Dacia | Ion Georgescu | Mioveni | Primăria Mioveni | Renault

Ultimele articole