Doi tineri au ieșit la joacă, într-un parc din zona Pieței Concordia, din municipiul Brăila, cu arme albe asupra lor. Cei doi au fost depistați de jandarmi.
Tinerii, în vârstă de 15 și 17 ani, au fost depistați de echipajul de jandarmerie, în cursul serii de marți, 10 octombrie, într-un loc de joacă din municipiul, având asupra lor o baionetă și o sabie.
În urma controlului corporal făcut de echipaj, au fost găsite asupra celor doi o baionetă cu lungimea totală de 39 de centimetri, din care lama 25 de centimetri, și o sabie cu lungimea totală de 49 de centimetri, din care lama reprezenta 34.5 centimetri, potrivit Antena 3 CNN.
Adolescenții le-au declarat jandarmilor că ar fi cumpărat obiectele periculoase în cursul zilei de marți.
Jandarmii au întocmit actul de sesizare în prezența mamei și a tutorelui legal al acestora. De asemenea, cercetările sunt continuate de polițiști.
Foto Shtiu
Descriptiv.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Un minor de 16 ani, urmărit internațional – a fost prins în Capitală!