Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, privind săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și distrugere.
În acest dosar este vizat un bărbat de 46 din Stolnici.
Potrivit cercetărilor efectuate de polițiști, pe 31 august, bărbatul, cu antecedente penale, ar fi intrat, fără drept, în curtea unui consătean unde ar fi dat foc la ușa de la intrarea în locuință.
După incident, proprietarul locuinței a sesizat imediat autoritățile.
Ulterior, bărbatul de 46 de ani a fost depistat de polițiști, iar după administrarea probatoriului, el a fost reținut pentru 24 de ore.
Pe 2 septembrie, argeșeanul a fost dus în fața instanței competente, iar Judecătoria Costești a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.
Recent, oamenii legii au finalizat cercetările, iar dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de trimitere în judecată.
foto descriptiv Guliver/Getty Images
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Pitești: Panică pe Frații Golești! Pompierii argeșeni au fost solicitați pentru deblocarea unei uși