MAE a emis o atenționare de călătorie pentru românii care merg în Franța

de | 07.11.2023 12:57 | Eveniment, Național

Ministerul Afacerilor Externe a emis, astăzi, 7 noiembrie, o atenționare de călătorie pentru Franța, țară care va fi afectată de inundații.

În acest sens, MAE informează românii care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Franța că, agenţia locală de meteorologie a anunţat emiterea unui cod roşu de inundaţii pentru departamentul Pas-de-Calais şi un cod portocaliu de inundaţii pentru departamentul Nord, pentru următoarele 36 ore.

Totodată, pentru alte 5 departamente (Deux—Sévres, Charante-Maritime, Charante, Dordogne, Gironde), a fost emis un cod portocaliu de vânt, ploi abundente şi inundaţii.

Potrivit MAE, autoritățile franceze recomandă cetățenilor să urmărească evoluția fenomenelor meteorologice, să evite zonele afectate, condițiile de circulație putând fi extrem de dificile la nivelul rețelei rutiere și/sau feroviare.

De asemenea, din cauza vremii nefavorabile pot exista întreruperi ale curentului electric, alunecări de teren și prăbușiri ale unor diguri sau poduri.

Cei care doresc să se informeze în timp real în legătură cu situația meteorologică pot accesa pagina de internet www.meteofrance.com, iar în ceea ce privește circulația feroviară, pot regăsi informații actualizate consultând site-ul SNCF: https://www.sncf.com/fr/tempeteciaran.

Românii pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Paris: +33147052966 și +33147052755.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o urgență, au la dispoziție următoarele telefoane de permanență, în funcție de circumscripția consulară de reședință, astfel:

  • Consulatul General al României la Paris: +33680713729;
  • Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164;
  • Consulatul General al României la Lyon: +33643627736;
  • Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă și consultarea paginilor web:

Românii care călătoresc în străinătate au la dispoziţie și aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Foto: Antena3 CNN

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Polițist înjunghiat de un adolescent de 14 ani cu probleme psihice

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Franţa | Ministerul Afacerilor Externe