Update
Agresorul în vârstă de 38 de ani a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Informații inițiale
Din păcate, se înmulțesc cazurile de agresiune sexuală în județul Argeș.
Un bărbat de 38 de ani a fost reținut pentru 24 de ore după ce a agresat sexual o tânără.
Incidentul șocant s-a petrecut pe 01 noiembrie, în jurul orei 14:00. Fata se deplasa spre casă, iar bărbatul ar fi urmărit-o pe tânără până în scara unui bloc, unde, prin constrângere, ar fi pipăit-o în zona intimă.
În urma evenimentului, polițiștii au fost sesizați, iar în cursul zilei de ieri, 08 noiembrie, în urma administrării probatoriului, bărbatul de 38 de ani a fost reținut pentru 24 de ore.
Astăzi, 09 noiembrie, el va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Oamenii legii continu[ cercetările, pentru stabilirea întregii activități infracționale.
foto descriptiv renașterea.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro