Bascov: Tânăr de 21 de ani, arestat preventiv după ce a furat scule electrice dintr-o autoutilitară parcată

de | 24.11.2023 16:06 | Eveniment, Județean

Pe 23 noiembrie, un tânăr de 21 de ani, din Bascov, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce i-a fost înlocuită măsura preventivă a arestului la domiciliu, dispusă inițial de instanța de judecată.

În ziua de 23 noiembrie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Bascov au pus în executare un Mandat de arestare preventivă, dispus de Tribunalul Argeș, față de un tânăr de 21 de ani, din Bascov, ca urmare a înlocuirii măsurii preventive a arestului la domiciliu, dispusă initial de instanța de judecată față de cel în cauză în ziua de 16 noiembrie.!, transmite IPJ Argeș

Tânărul este cercetat într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat. El este acuzat că a furat două scule electrice, dintr-o autoutilitară parcată pe raza localității argeșene Bascov.

Potrivit IPJ Argeș, băiatul ar fi fost ajutat de un alt tânăr, iar valoarea prejudiciului este de aproximativ 7.500 de lei.

Tânărul este cercetat într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în care, la data de 15 noiembrie a.c., după administrarea probatoriului, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
Tânărul a fost încarcerat.”, adaugă IPJ Argeș

Știrea initială:

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au continuat cercetările într-un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, și reținut un tânăr de 21 de ani, din Bascov.

Acesta este acuzat că a furat mai multe scule dintr-o autoutilitară parcată pe raza localității argeșene Bascov.

Furtul ar fi avut loc în noaptea de 16 spre 17 octombrie și ar fi fost ajutat de un alt tânăr.

Pentru administrarea probatoriului, pe15 noiembrie, polițiștii au efectuat patru percheziții domiciliare, la locuințele celor doi tineri.

În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat mai multe scule electrice și obiecte cu valoare probatorie.

După administrarea probatoriului, tânărul, de 21 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca, pe 16 noiembrie, să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

foto descriptiv voceavalcii.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Furt într-un restaurant din Pitești! Un bărbat de 45 de ani a fost reținut

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Bascov | Pitești