Au crescut înmatriculările de mașini noi, în primele 11 luni ale anului! Dacia, tot pe primul loc

de | 05.12.2023 14:09 | Economic, Importante, Județean

Înmatriculările de autoturisme noi în România au înregistrat o creștere de 13,4 % în primele unsprezece luni ale acestui an, în comparație cu aceeași perioadă din 2022, ajungând la un total de 132.538 unități, potrivit datelor publicate de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

În schimb, înmatriculările de autoturisme second hand au crescut cu numai 1,7 %, în primele unsprezece luni din 2023 față de perioada similară din 2022, ajungând la  298.865 unități (față de  293.919 unități în primele 11 luni din 2022).

Potrivit datelor publicate de ACAROM, în noiembrie, înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 0,54% în comparație cu aceeași lună din 2022, ajungând la un total de 11.134 de unități.

În ceea ce privește autoturismele second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, în noiembrie 2023, s-a înregistrat un număr de 27.761 unități, în creștere cu 8,7 % față de octombrie 2022.

Dacia, tot pe primul loc

Deloc surprinzător, Dacia rămâne marca preferată a clienților din țara noastră, cu 42.528 unități înmatriculate în perioada ianuarie – noiembrie 2023. Cu 9.905 de exemplare, Renault s-a clasat pe locul 2 în topul preferințelor, iar Toyota  completează podiumul cu 9.761 de unități.

Clasamentul pe mărci autoturisme noi, ian-noiembrie 2023:

  1. DACIA = 42.528 unitati
  2. RENAULT =9.905 unitati
  3. TOYOTA  = 9.761 unitati
  4. SKODA  = 9.623 unitati
  5. VOLKSWAGEN = 9.194 unitatii
  6. HYUNDAI = 8.182 unitati
  7. FORD = 6.196 unitati
  8. MERCEDES = 4.375 unitati
  9. SUZUKI  = 4.329 unitati
  10. BMW  = 4.315 unitati

Foto:  7est.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Cum protejăm animalele iarna? Recomandările ANSVSA

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Dacia | Renault | Toyota