Astăzi, Administrația Domeniului Public Pitești anunță că trecerea de pietoni semaforizată cu buton de pe Calea Drăgășani, de la intersecția cu strada Frasinului, pe direcția de mers spre Moșoaia, va fi relocată.
Trecerea de pietoni semaforizată cu buton va fi mutată înainte de intersecție, în dreptul blocului nr. 2, pe partea opusă a străzii Frasinului. Această acțiune a fost efectuată în urma avizului dat de Comisia de sistematizare a circulației rutiere și pietonale, din data de 21 august 2023 și are drept scop facilitarea efectuării virajului la dreapta, la ieșirea autovehiculelor de pe strada Frasinului. Participanții la trafic sunt rugați să circule cu atenție în zonă.
Sursă foto: Facebook Primăria Pitești
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: