A.D.I. Servsal Argeș în parteneriat cu Consiliul Județean Argeș, Administrația Bazinală Argeș-Vedea, Direcția Silvică Argeș, Secția de Drumuri Naționale Argeș, Agenția pentru protecția Mediului Argeș, Garda Națională de Mediu Argeș, operatorii de salubritate, O.N.G. de mediu, Inspectoratul Școlar Județean Argeș, OMV Petrom și nu în ultimul rând, cu primăriile din județul Argeș, a inițiat proiectul „Argeșul Curat! Implică-te și tu!”,editia a II-a.
Proiectul a vizat ecologizarea principalelor râuri din județ, drumurile naționale și județene, cât și a altor zone afectate de poluare de pe raza județului Argeș.
Un partener important a fost OMV Petrom, care a premiat pe cei mai activi 600 de ecovoluntari, oferindu-le participantilor,tricouri, șepci și apă.
A.D.I. Servsal Argeș, ca initiator si organizator al evenimentelor, a venit în sprijin cu infrastructura de colectare a deșeurilor, saci pentru colectarea deșeurilor (peste 12500), mânuși de unică folosință,acoperirea costurilor pentru colectarea deseurilor și a costurilor de informare/promovare,afisaj,etc.
Scopul proiectului a fost implicarea partenerilor participanți în proiect, în realizarea unor acțiuni ample de ecologizare a principalelor cursuri de apă din județul Argeș, a drumurilor naționale și județene .
Proiectului s-a desfășurat în perioada aprilie – noiembrie 2023 iar numărul voluntari implicați a fost de peste 3.200.
Râurile ecologizate au fost următoarele:
- Râul Argeș, râu ce străbate 16 localități: Arefu, Corbeni, Albeștii de Argeș, Cicănești, Valea Danului, Valea Iașului, Curtea de Argeș, Băiculești, Merișani, Bascov, Budeasa, Mărăcineni, Pitești, Ștefănești, Căteasca, Rătești. S-au colectat aproximativ 1200 de saci.
- Râul Bratia, râu ce strabate 4 localități: Berevoești, Aninoasa, Vlădești și Bălilești. S-au colectat aproximativ 700 de saci.
- Râul Bughea, râu ce străbate 4 localități: Albești de Muscel, Bughea de Sus, Bughea de Jos, Godeni. S-au colectat aproximativ 700 de saci.
- Râul Cotmeana, râu ce străbate 12 localități: Cotmeana, Morărești, Cuca, Cocu, Săpata, Bîrla, Hârsești, Lunca Corbului, Stolnici, Poiana Lacului, Ciomăgești, Vedea. S-au colectat aproximativ 1500 de saci.
- Râul Dâmbovița, râu ce străbate 5 localități: Dâmbovicioara, Rucăr, Dragoslavele, Stoenești, Cetățeni. S-au colectat aproximativ 1400 de saci.
- Râul Doamnei, râu ce străbate 7 localități: Nucșoara, Corbi, Domnești, Pietroșani, Coșești, Micești și Mărăcineni. S-au colectat aproximativ 2000 de saci.
- Râul Târgului, râu ce străbate 1 municipiu, Câmpulung Muscel și 4 localități: Lerești, Schitul Golești, Mihăesti, Stâlpeni. S-au colectat aproximativ 1850 de saci.
- Râul Teleorman, râu ce străbate 7 localități: Albota, Bradu, Costești, Buzoești, Recea, Izvoru, Popești. S-au colectat aproximativ 400 de saci.
- Râul Topolog, râu ce strabate 6 localități: Sălătrucu, Șuici, Cepari, Tigveni, Ciofrângeni, Poienari de Argeș. S-au colectat aproximativ 500 de saci.
- Râul Vâlsan, râu ce străbate 3 localități: Brăduleț, Mușatești, Mălureni. S-au colectat aproximativ 450 de saci.
- Râurile Dâmbovnic/Geamăna, râuri ce străbat 6 localități: Oarja, Suseni, Rociu, Negrași, Mozăceni, Slobozia. S-au colectat aproximativ 800 de saci.
- Râul Cârcinov: râu ce străbate 7 localități; Beleți-Negrești, Priboieni, Bogați, Botești, Călinești, Topoloveni. S-au colectat aproximativ 700 de saci.
În paralel, asociația a demarat și o campanie de informare și conștientizare ’’Programul Eco Atitudine – Educație prin joacă’’, în 37 de școli din județul Argeș, în vederea conștientizării cu privire la comportamentul responsabil în raport cu mediul înconjurător.
Am desfășurat ateliere informative, astfel elevii aflând informații prețioase despre: ecologie, voluntariat, codul culorilor pentru deșeuri și principiul celor 3R (reduce, refolosește, reciclează). La finalul fiecărei lecții de ecologie, a avut loc câte o activitate practică numită “Eco Ștafeta”, unde elevii și-au arătat iscusința și rapiditatea în a identifica rapid containerele corespunzătoare fiecărei categorii de deșeuri reciclabile”, au transmis reprezentanții asociației.
Școlile din Argeș în care a avut loc campania de informare au fost:
- Școala Gimnazială Nicolae Iorga, Pitești
- Școala Alexandru Davila, Nr. 14, Pitești
- Liceul Tehnic, Vedea
- Școala Gimnazială Păduroiu, Poiana Lacului
- Școala Gimnazială Nr.1, Poiana Lacului
- Școala Nr. 2, Ion Minulescu, Pitești
- Școala Nr. 15, Adrian Păunescu, Pitești.
- Școala Gimnazială Rătești, Stâlpeni
- Școala Gimnazială Livezeni, Sâlpeni
- Liceul Tehnologic Ic. Petrescu, Stâlpeni
- Școala Gimnazială, Lerești
- Școala Nr. 10, Marin Preda, Pitești
- Școala Gimnazială nr. 11, Mihai Eminescu, Pitești
- Școala Traian, Pitești
- Școala Ion Iorgulescu, Mihăești
- Grădinița Piticot, Pitești
- Școala Nr. 1, Câmpulung Muscel
- Școala Nr.7, Câmpulung Muscel
- Școala Gimnazială, Dârmănești
- Liceul Tehnologic Victor Slăvescu, Rucăr
- Școala Gimnazială Nae A. Ghica, Rucăr
- Școala Nr. 11 Mihai Eminescu, Pitești
- Școala Gimnazială D. Rădulescu, Oarja
- Școala Gimnazială Nr.1, Recea
- Școala Gimnazială Elena Davila Perticarie, Izvoru
- Școala Gimnazială Podu Dâmboviței, Dâmbovicioara
- Școala Gimnazială Matei Basarab, nr. 19, Pitești
- Școala Gimnazială Mihai Eminescu, Bradu
- Grădinița cu Program Prelungit Scufița Roșie Geamăna, Bradu
- Grădinița cu Program Prelungit, Bradu
- Academia Copiilor Inteligenți, Pitești
- Școala Gimnazială, Albeștii de Argeș
- Școala Constantin Brâncoveanu, Ștefănești.
- Colegiul Național Dinicu Golescu, Câmpulung Muscel
- Școala Generală nr.1, Costești
- Școala Gimnazială Beleți-Negrești
- Liceul Tehnologic Topoloveni
Foto: Servsal Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: