Luni, 18 decembrie, FC Argeș înfruntă vicecampioana României, în derby-ul Conferinței B a Ligii Naționale de Baschet masculin.
Meciul este programat cu începere de la ora 18:00, la Pitești Arena.
Baschetbaliștii alb-violeți vor să își ia revanșa după meciul pierdut, în tur, la Oradea, la diferență de 4 puncte, dar pentru asta ei au mare nevoie de susținerea voastră.
La meciul de luni, suporterii vor putea arunca pe parchet cu plușuri, urmând ca acestea să ajungă la copiii ce au nevoie de ajutor în preajma Sărbătorilor.
Împreună putem să aducem un zâmbet pe chipul copiilor mai puțin norocoși. Luni, fii partenerul de fapte bune!Continuăm tradiția campaniilor de Crăciun și colectăm jucării noi sau în stare foarte bună ce vor ajunge la copiii defavorizați din orașul nostru.Momentul în care fanii noștri vor arunca cu plușuri pe teren va avea loc înaintea fluierului de start al jocului”, au transmis reprezentanții echipei pe pagina de Facebook.
Reamintim de asemenea că toți suporterii echipei care nu și-au cumparat bilete până la acest moment, o mai pot face luni, 18 decembrie în intervalul luni 12:00-18:00.
Biletele pot fi achiziționate online de pe biletesmart.ro.
Accesul persoanelor cu dizabilități (locomotor) este gratuit, prin prezentarea legitimației/documentelor justificative la intrarea generală a spectatorilor.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: