Poliția Română transmite că, în ultimele 24 de ore, oamenii legii au primit aproape 3000 de solicitări din partea cetăţenilor și au reținut 472 de permise de conducere.
La data de 30 decembrie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 474 de acțiuni și au intervenit la 3.040 de evenimente, dintre care 2.573 au fost sesizate de cetățeni prin 112.”, transmite Poliția Română
Totodată, în ultimele 24 de ore, polițiștii au depistat și 11 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 24 de măsuri preventive.
Potrivit sursei citate, pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 5.755 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.025.437 de lei.
În intervalul menționat mai sus, poliţiştii rutieri din întreaga ţară au acționat și pentru creșterea siguranței în trafic. Astfel, în urma acțiunilor, oamenii legii au constatat 110 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.
Ca urmare, s-au reţinut 472 de permise de conducere, dintre care 162 pentru viteză, 74 pentru alcool și 16 pentru droguri. În plus, au fost retrase 260 de certificate de înmatriculare pentru alte încălcări ale legislaţiei rutiere.
Foto descriptiv topiasi.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro