Situația dramatică de la Spitalul de Copii ”Dr. Victor Gomoiu” din Capitală, unde camera de gardă riscă să fie închisă din lipsă de personal, este rezultatul deciziilor proaste ale Guvernului PSD-PNL și, din păcate, e doar un caz punctual dintr-o listă mai lungă de probleme similar, arată cei de la USR în comunicatul primit. În acest sens, USR cere premierului Marcel Ciolacu și partidelor din coaliția de guvernare să deblocheze de urgență posturile din spitale, astfel încât copiii, părinții, gravidele și vârstnicii să beneficieze de serviciile medicale de care au atâta nevoie.
Criza de personal din Sănătate este una generalizată, avem un deficit estimat la peste 20.000 de asistenți și personal medical auxiliar și la aproximativ 8.000 de medici la nivelul întregii țări, potrivit sursei citate. Totodată cei de la USR explică că ”cu aceste cifre în față, PSD și PNL au ales să angajeze la stat 1.000 de oameni în fiecare lună a anului trecut, dar pile politice, nu angajați de care chiar avem nevoie”.
”Sistemul sanitar românesc trece printr-o criză de personal fără precedent în ultimii ani. Am trimis mai multe interpelări pe tema posturilor blocate în spitale județene, municipale și cele aflate în subordinea Ministerului Sănătății. Rafila, cel mai leneș ministru al Sănătății din istoria României, m-a trimis la Ministerul Dezvoltării condus de penelistul Veștea, Veștea m-a trimis, apoi, la Ministerul Finanțelor condus de Boloș de la PNL și cel din urmă m-a trimis la pixul lui Ciolacu. Acești incompetenți cinici condamnă la moarte zilnic zeci de pacienți, pentru că această imensă criză de personal și ordonanța austerității au repercusiuni directe asupra modului în care sunt tratați pacienții în sistemul sanitar românesc”, declară deputatul USR Emanuel Ungureanu, vicepreședinte al Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaților, potrivit comunicatului de presă.
Ultimul normativ de personal în sistemul sanitar are peste 10 ani vechime și nu mai corespunde nevoilor unui act medical firesc. În ultimii ani, angajările au fost limitate de sintagma ”în limita bugetului”, buget niciodată suficient la nivel de unitate medicală. Astfel, subfinanțarea a fost compensată întotdeauna cu subnormarea personalului.
”În Ordonanța austerității, domeniul sănătății a fost exceptat doar formal. Practic, însă, în urma solicitărilor venite dinspre sistemul de sănătate, din circa 10.000 de posturi – acoperite de resurse bugetare la nivelul spitalelor – doar 700 au fost aprobate până în august 2023. Iar asta doar în 14 spitale, aparent arbitrar alese. Cifrele rezultă dintr-un răspuns dat de Ministerul Dezvoltării sindicatelor din Sănătate. Mai erau în analiză vreo 5.000 de posturi spre sfârșitul anului”, precizează deputatul USR Adrian Wiener, potrivit sursei citate.
Cei de la USR fac un apel public către premierul Ciolacu ”să înceteze bătaia de joc la adresa pacienților, a cadrelor medicale și a managerilor de spital și să ia măsuri urgente pentru buna funcționare a sistemului sanitar. Sănătatea românilor trebuie să primeze, nu specialii și sinecurile hrănite de la bugetul de stat”.
Foto descriptiv. Sursă foto: paolinoproductions.com
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
USR: Proiectul ”Stop petarde!” să fie deblocat în Parlament și adoptat de urgență