Evenimente noi la Pitești!
Reprezentanții Centrului Cultural Pitești organizează, în perioada 8-13 ianuarie 2024, noi evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală.
Acestea pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care publicul are acces în limita locurilor disponibile.
Mai jos prezentăm evenimentele, pe zile, anunțate la Pitești de reprezentanții Centrului Cultural:
Luni, 8 ianuarie 2024
- ,,Mozaic cultural-educativ”, coordonat de istoricul Ionel Claudiu Dumitrescu, profesor de istorie la Colegiul Național „Alexandru Odobescu”, avându-le invitate pe elevele Alexandra Ioana Vizitiu, Melania Georgiana Marinescu, de la clasa a IX-a G, și pe Ana Maria Croitoru, de la clasa a IX-a H, luni, 8 ianuarie, de la ora 11:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
- Dialogul cu tema „Salonul de iarnă al artiștilor plastici argeșeni – tradiție și perspective”, în cadrul proiectului „Personalități Culturale Piteștene”, coordonat de scriitorul Jean Dumitrașcu, având-o invitată pe pictorița Mara Diaconu, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Pitești, eveniment care va avea loc luni, 8 ianuarie, de la ora 14:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
- Dialogul cu tema „Terapia prin hipnoză”, în cadrul proiectului cultural-motivațional “Arta Devenirii”, coordonat de scriitoarea Silvia Grigore, având-o invitată pe Alina Dina Tănăsie, psihoterapeut, eveniment care se va desfășura luni, 8 ianuarie, de la ora 16:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
Marți, 9 ianuarie 2024
- Noul proiect de dezvoltare personală sub genericul „Împreună pe drumul de la Ego către Sine”, coordonat de psihologul Cosmina Olteanu, marți, 9 ianuarie, de la ora 15:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
- Noul proiect cultural sub genericul „Culisele istoriei – Societăți secrete și mari inițiați”, susținut și coordonat de scriitorul Cristian Cocea, director executiv al Direcției pentru Cultură Argeș, marți, 9 ianuarie, de la ora 17:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
Miercuri, 10 ianuarie 2024
- Dezbaterea cu tema „Lumina din întuneric”, coordonată de artistul plastic Mihaela Viorela Martin, avându-l invitat pe artistul plastic Elian Băcilă, eveniment care va avea loc miercuri, 10 ianuarie, de la ora 15:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
- Prelegerea cu tema „Chakrele divine”, în cadrul proiectului de dezvoltare personală “Clubul de lumină”, coordonat de terapeutul și scriitoarea Corina Caltan, miercuri, 10 ianuarie, de la ora 16:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
- Proiectul „Medalion cultural cu Stelian Necșoi”, coordonat de scriitorul, artistul plastic, cantautorul, profesorul de limba și literatura franceză Stelian Necșoi, avându-l invitat pe Nicolae Pitz, scriitor, cantautor, artist plastic-restaurator, eveniment care se va desfășura miercuri, 10 ianuarie, de la ora 17:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
Joi, 11 ianuarie 2024
- Prelegerea cu tema „Simplitate, Patriotism, Credință și Înălțime Spirituală în Cultura Română – Badea Cârțan și Nicolae Iorga”, în cadrul proiectului cultural-educativ “Cultură și Credință în Societatea Contemporană”, coordonat de conf. univ. dr. Marius Andreescu, de la Faculatea de Drept de la Centrul Universitar Pitești, eveniment care va avea loc joi, 11 ianuarie, de la ora 14:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
- Dialogul cu tema „Povestea costumului popular”, în cadrul proiectului “Medalion artistic cu Mariana Claudia Filipescu”, susținut și coordonat de interpreta de folclor și romanțe Mariana Claudia Filipescu, avându-l invitat pe Ionuț Fintoiu, colecționar de costume populare din comuna Rucăr, județul Argeș, eveniment care va avea loc joi, 11 ianuarie, de la ora 16:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
- Lansarea cărții cu titlul „Douăsprezece cuvinte de inimă bună. Eseuri terapeutice”, de Adrian Tase, eveniment editorial coordonat de medicul cardiolog Adrian Tase, joi, 11 ianuarie, de la ora 17:30, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
Sâmbătă, 13 ianuarie 2024
- Olimpiada Națională a Sportului Școlar, Faza Municipală la Șah, eveniment coordonat de profesorii de șah dr. Ovidiu Stancu și ing. Andrei Rădulescu, sâmbătă, 13 ianuarie, între orele 9:00 și 16:00, în Sala Multifuncțională de la Casa Cărții.
Foto: Facebook Centrul Cultural Pitesti
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro