Ministerul Investiţiilor și Proiectelor Europene (MIPE) arată că la nivel UE sunt alocate sume importante pentru reconversia economică și pentru reducerea impactului socio-economic în zonele cele mai afectate de tranziția către o economie verde. Iar finanțarea prevenirii și combaterii efectelor schimbărilor climatice face parte din lupta la nivel mondial împotriva încălzirii globale.
Ca urmare a consultărilor publice derulate de MIPE cu sectorul privat, societatea civilă, sindicatele și alți actori vizați de impactul finanțărilor europene, privind elaborarea programelor aferente perioadei 2021-2027, România a susținut finanțarea prevenirii și combaterii efectelor schimbărilor climatice și a tranziției verzi, potrivit informării de pe pagina de Facebook a MIPE. România are la dispoziție fonduri europene pentru lupta împotriva schimbărilor climatice și pentru realizarea tranziției verzi, în valoare de aprox. 21 mld. euro.
Astfel, potrivit celor de la MIPE, sunt finanțate măsuri de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și adaptare la efectele schimbărilor climatice, în cadrul următoarelor programe:
- Programele Regionale
- Programul Dezvoltare Durabilă
- Programul Transport
- Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare
- Programul Incluziune și Demnitate Socială
- Programul Tranziție Justă
Finanțăm îndeplinirea obiectivului de neutralitate climatică, dar mai avem multe de făcut împreună.
Sursă foto: Facebook MIPE.
Citiți, de asermenea, pe anchetaonline.ro:
S-a scumpit gunoiul! Serviciile de salubrizare: tarife noi, pentru anul 2024, în Pitești