De asemenea, conform celor transmise de către polițiști, noile norme metodologice conținute de H.G. 152/2023 stabilesc și ce elemente sunt luate în calcul atunci când se stabilește că o mașină este fără stăpân sau abandonată.
Astfel, aspectele care sunt luate în vedere atunci când se apreciază că un vehicul este fără stăpân sau abandonat sunt legate de starea fizică sau situația juridică a vehiculului, cum ar fi, printre altele:
– gradul de uzură ridicat al acestuia, de natură a-l face impropriu utilizării conform destinației;
– lipsa unor părți componente;
– radierea din circulație;
– lipsa asigurării obligatorii de răspundere civilă auto;
– expirarea termenului inspecției tehnice periodice (ITP).
Vehicul fără stăpân este considerat cel fără plăcuță de înmatriculare sau alte marcaje oficiale ori înmatriculate în străinătate, staționat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, al cărui proprietar sau deținător legal este necunoscut.
Vehicul abandonat este orice vehicul aflat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale de cel puțin șase luni, al cărui proprietar sau deținător legal este cunoscut, însă există indicii temeinice că acesta nu respectă condițiile legale pentru a circula pe drumurile publice.”, transmite Poliția Locală Pitești.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Accident rutier în fața primăriei! A ieșit cu autoutilitara de pe șosea!