Cei mai faimoși 5 muzicieni români ai tuturor timpurilor prezentați de violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga într-un proiect cultural original, dedicat accesului tinerilor la cultură și prilejuit de sărbătoarea Zilei Culturii Naționale, anunță administrația locală din Pitești. Asociația Culturală INNOVARTE în parteneriat cu Filarmonica din Pitești și cu Școala nr. 13 ”Mircea cel Bătrân” vor organiza în ziua de 26 ianuarie, începând cu ora 13:00, la Sala de Festivități a Școlii nr. 13, o serie de evenimente culturale care va cuprinde un recital cameral, o conferință pe teme muzicale și lansarea, în mediul online, a unui videoclip de muzică de cameră românească, potrivit sursei citate.
Proiectul intitulat ”TOP 5 ROMÂNIA” dezvoltă o abordare originală a tendinței – de altfel foarte des utilizată în prezent – de includere a unor valori fundamentale ale culturii într-un sistem de comunicare accesibil și atractiv mai cu seamă pentru publicul tânăr. Astfel, violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga propun tinerilor ascultători realizarea unui clasament al celor mai faimoși 5 muzicieni români din toate timpurile, cu scopul de demonstra, pe baza unor informații istorice și date statistice bine documentate, faptul că aceste personalități de renume mondial nu se numără printre starurile contemporane ci, spre surprinderea multora dintre cei ce alcătuiesc publicul actual, sunt Dimitrie Cantemir, Anton Pann, Ciprian Porumbescu, George Enescu și Dinu Lipatti.
Videoclip al uneia dintre creații muzicale incluse în program
Aceste concluzii vor fi expuse în cadrul unui program cultural deosebit de variat și atractiv, bazat pe un repertoriu de recital alcătuit exclusiv din creații muzicale ale celor 5 compozitori, completat cu informații inedite din biografiile acestor personalități, cu materiale video și elemente interactive. În acest sens, în fiecare dintre zilele în care vor avea loc evenimentele amintite, pe paginile online ale celor doi artiști și ale partenerilor proiectului va fi lansat câte un videoclip al uneia dintre creații muzicale incluse în program, o formă de promovare a muzicii românești devenită deja o marcă a celor doi protagoniști ai proiectului. Alături de Filarmonica din Pitești și Școala nr. 13 ”Mircea cel Bătrân”, în această serie de evenimente culturale dedicate Zilei Culturii Naționale mai sunt incluse Centrul Cultural Local ”Ion Vinea” și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Giurgiu din Giurgiu, Școala Gimnazială de Arte ”Iosif Sava” din București, Fundația Pelin și Ateneul Tecuci precum și Primăria Municipiului Focșani, Colegiul Național ”Unirea” din Focșani. Proiectul ”TOP 5 ROMÂNIA” este organizat de Asociația Culturală INNOVARTE cu parteneriatul postului Radio România Muzical, al Universității Naționale de Muzică din București și al instituțiilor care găzduiesc evenimentele incluse în program.
Sursă foto: Facebook Primăria MUnicipiului Pitești.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Potrivit TasteAtlas. Magiunul de prune Topoloveni, cel mai bun produs din fructe din lume