Salvamont: 41 de persoane au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore. 19 au ajuns la spital

de | 24.01.2024 11:50 | Eveniment, Național

Patruzeci și unu de persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de către salvamontişti, aproape jumătate dintre acestea fiind transportate la spital, anunţă Salvamont România.

În intervalul menționat mai sus, la Dispeceratul Naţional s-au primit 37 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Salvamont.

Potrivit sursei citate, cele mai multe apeluri – 10- au fost primite de către Salvamont Municipiul Braşov şi Salvamont Voineasa, cu șase solicitări.

Câte trei apeluri au venit pentru Salvamont Lupeni, Prahova, Alba, iar pentru Salvamont Predeal, Caraș Severin-Muntele Mic și Maramureș, Gorj câte două apeluri.

Au mai intervenit salvamontiştii din Argeș, Bacău, Sinaia, Maramureș, Bihor și Harghita.

În cazul acestor intervenții au fost salvate 41 de persoane. Dintre acestea 19 au fost predate Serviciului de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital. Din păcate o persoană a decedat și a fost predată la Serviciul IML.

De asemenea, în intervalul menționat mai sus, salvamontiștii au primit și 33 de apeluri prin care li se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană și despre domeniile schiabile.

Foto: Facebook Salvamont România

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Bărbat din Cuca prins băut la volan! A fost trimis în judecată

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Alba | Bacău | Cuca | Gorj | Harghita | Prahova | Predeal | Salvamont | Salvamont România | Sinaia