Vremurile moderne din societatea actuală creditează în funcții publice și femei, iar acestea nu întârzie să demonstreze că sunt la fel de puternice, de pregătite și chiar mai tenace decât bărbații. Tânărul primar PSD de la Mihăești, Andreea Crîmpiță-Matei, a reușit să câștige cursa electorală din anul 2020, având candidați doar bărbați. Bazându-se pe energia și entuziasmul specifice generației din care face parte, domnia-sa a demarat numeroase proiecte pentru îmbunătățirea infrastructurii, a sistemului educațional, oferind locuitorilor un trai tot mai bun într-o comunitate din ce în ce mai modernă.
Planurile din copilărie și adolescență sunt departe de drumul pe care îl urmează astăzi, spune tânărul primar. În multe cazuri intervin schimbări, iar o astfel de funcție atrage după sine mari responsabilități, care te îngrădesc și îți canalizează elanul în alte direcții decât cele visate cândva.
Poate că, atunci când eram copil, instituția primarului nu era atât de vizibilă cum este în ziua de astăzi. Bineînțeles, pentru mine acest lucru s-a schimbat în perioada adolescenței, cu ocazia candidaturii tatălui meu și nici atunci nu am luat în calcul că peste ani cariera mea va merge în sensul acesta. Momentul meu de răscruce a fost atunci când – ca și în balada «Miorița» – cei mai buni prieteni s-au dovedit a fi cei mai aprigi dușmani și, metaforic vorbind, fiind la pământ cu cuțitul lor înfipt în spate, am refuzat să mă las învinsă, m-am ridicat și i-am învins în luptă dreaptă”, declară edilul de la Mihăești.
Cele mai importante calități pe care trebuie să le aibă un primar sunt acelea de lider și jucător în echipă, opinează Andreea Crîmpiță-Matei. Sunt virtuți pe care și le-a însușit, deoarece în această activitate nu poți reuși decât dacă formezi în jurul tău o echipă omogenă și competentă.
Legat de cele mai mari dificultăți cu care se confruntă, tânăra primăriță crede că cea mai mare problema a generației sale o reprezintă fenomenul de manageri și specialiști închipuiți ajunși în funcții care dăunează societății.
Vorbind de manager, de multe ori îmi lasă impresia ca la noi în țară acesta este doar o titulatură și nu o caracteristică”, afirmă domnia-sa.
La început de an, Andreea Crîmpiță-Matei are deja stabilite prioritățile, însă spune că, din funcția pe care o ocupă, este imposibil să stabilești un proiect doar pe un an în curs.
Proiectele care intră acum în implementare și derulare au în spate și munca anilor trecuți. Având în vedere că anul 2024 este unul electoral cu 4 rânduri de alegeri, am observat că tendința «pe repede înainte» este sport național, iar eu în cazul acesta nu sunt în tendințe. Am multe proiecte în derulare, proiecte mari pe care le-am concretizat cu mai mult timp în urmă și care vreau să se materializeze imediat după aprobarea noului buget, dar la timpul lor, fără a grăbi nejustificat lucrurile.”
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Anca Baciu, primar Corbi: Îmi plac provocările și sunt mereu pregătită să îmi testez limitele!