Adrian Frîntură, viceprimar Moșoaia: Dacă promit ceva, prefer să pierd oricât, dar să mă țin de cuvânt!

de | 15.02.2024 14:00 | Din ediția tipărită, Județean, Lifestyle

Implicat și comunicativ, stăpân pe sine și pe deciziile luate, asumat ca om și ca lider, Adrian Frîntură – viceprimarul comunei Moșoaia, este – de peste 15 ani – protagonist activ al acestei administrații locale.

Licențiat în Drept, și-a dorit întotdeauna să profeseze în acest domeniu, ceea ce a și reușit prin prisma funcției de consilier juridic al Primăriei Moșoaia. Consideră că anii în care a îndeplinit aceste atribuții au fost unii frumoși, plini de provocări interesante, generate de dosarele grele pe care le-a avut de dus în instanțele de judecată. Cariera sa a luat o nouă turnură în urmă cu 4 ani, când a devenit membru PNL, alegând să facă în continuare politica cetățeanului.

Momentul de răscruce a fost anul 2020, când domnul primar Ion Necula mi-a propus să candidez pentru o funcție publică în echipa dumnealui de colegi liberali. M-am gândit mult, însă – uitându-mă în spate – cred că am luat decizia corectă. În administrație, e nevoie de oameni tineri, pregătiți, cu dorința și voința de a îmbunătăți lucrurile pentru comunitate, dar și de a schimba percepția oamenilor despre sectorul bugetar.”, explică Adrian Frîntură.

Întrebat ce calități personale consideră că l-au ajutat să își construiască o carieră solidă, Adrian Frîntură pune pe primul loc seriozitatea.

Dacă promit ceva, prefer să pierd oricât, dar să mă țin de cuvânt! De aceea, caut zilnic, împreună cu domnul primar, soluții să ducem la îndeplinire promisiunile făcute cetățenilor în 2020.Totodată, cred că dorința de muncă și capacitatea de a lucra în echipă reprezintă un plus. Într-adevăr, rezolvarea unor provocări depinde și de fiecare om, dar munca de echipă este cea mai importantă. Colegii din Primărie muncesc serios, au răspundere, își asumă responsabilități și sunt profesioniști. Doar cu ajutorul lor am reușit să realizăm în Moșoaia, în 4 ani, mult mai mult decât s-a reușit în mandatele altor edili.”, a mai adăugat viceprimarul Adrian Frîntură.

Deși perspectivele inovatoare pe care le aduc tinerii în domeniile în care activează își arată constant beneficiile, încă nu li se acordă suficientă încredere, mai ales în zona de administrație, consideră domnia-sa.

Principala problemă este aceea că, în România, în sectorul public, în continuare, nu se acordă destul credit tinerilor. Este nevoie, așa cum am mai spus în nenumărate rânduri, de tineri! Și în politică, și în administrație. În egală măsură însă tinerețea, neînsoțită de o pregătire serioasă, nu reprezintă neapărat un atu. Și noi, la Moșoaia, avem câțiva tineri din aceștia cărora le place să facă administrație pe Facebook și visează să ajungă primari. Cine ajunge în administrație înțelege că e nevoie să fii bine pregătit profesional, să cunoști legile, să le înțelegi, să fii capabil să coordonezi și să coagulezi echipe, în condițiile în care oamenii sunt diferiți și nu este ușor să îi convingi să se ajute unul pe celălalt pentru a forma un tot unitar. În administrație, e nevoie să înțelegi problemele legate de birocrație, de bani și abia apoi să aspiri la funcții de demnitate publică.”, a explicat Adrian Frîntură.

Planurile viceprimarului Adrian Frîntură pentru anul 2024 sunt corelate strâns cu dezvoltarea comunei sale, Moșoaia.

În anul 2024, îmi doresc să ducem la bun sfârșit  proiectele pe care ni le-am asumat. Sunt, în principal, proiecte de infrastructură rutieră, unde Moșoaia încă suferă, dar și proiecte legate de educație.”, ne-a detaliat Adrian Frîntură.

 

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Andreea Crîmpiță-Matei, primar Mihăești: Un primar trebuie să fie lider și jucător de echipă

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Adrian Frîntură | Ion Necula | Moşoaia