Tichete de Paște pentru pensionari. Află cine va beneficia de ele!

de | 21.02.2024 11:05 | Din ediția tipărită, Economic, Importante, Național

Veste bună pentru pensionarii cu venituri mai mici de 1.400 de lei. Autoritățile au anunțat că vor acorda tichete pentru masa de Paște.

Important de știut este că cei care vor să beneficieze de aceste tichete trebuie să de- pună o cerere în acest sens.

Vor beneficia de tichete:

  • românii cu handicap grav, accentuat și mediu care au venituri de până în 1.400 de lei;
  • pensionarii și beneficiarii de legi speciale care au venituri de până în 1.400 de lei;
  • persoanele de peste 65 de ani care beneficiază de venitul minim de incluziune;
  • persoanele fără adăpost.

Cu ajutorul acestor tichete, în valoare de 1.500 de lei, beneficiarii își pot cumpăra: produse alimentare, articole de curăţenie, igienă personală sau a locuinţei, medicamente, haine, încălțăminte.

Suntem curioși dacă administrațiile locale își vor sprijini cetățenii ca informația să ajungă la ei, pentru a putea face cererea și a beneficia de bani.

 

Sursa foto: romaniatv.net

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Proiectul, adoptat. S-a decis înființarea Institutul Național de Pregătire și Perfecționare a Executorilor Judecătorești

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/iulia-badulescu/" target="_self">Iulia Bădulescu</a>

Articol scris de Iulia Bădulescu

Jurnalist cu 21 de ani de experiență în presă, fiind specializată pe secțiunile de politică, administrație și pamflet, cu abilități editoriale complexe. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole