Peste 10 ha de vegetație uscată mistuite de flăcări! Pericol de propagare la casele din apropiere

de | 23.02.2024 10:51 | Eveniment, Județean

Peste 10 hectare de teren au fost afectate în urma incendiilor de vegetație uscată din ultimele 24 de ore.

În perioada 22.02.2024, ora 08:00 – 23.02.2024, ora 08:00, pompierii argeșeni au fost solicitați pentru lichidarea mai multor incendii care au cuprins vegetație uscată și mărăciniș.

Arderile necontrolate au fost înregistrate pe raza localităților Ștefănești, Bradu și Mărăcineni, iar în una dintre situații, flăcările violente amenințau să se propage la casele din apropiere.

Potrivit ISU Argeș, incendiile s-au produs, după cum urmează:
– trei incendii pe raza orașului Ștefănești, în urma cărora a ars o suprafață de teren de aproximativ 78.000 mp;
– trei incendii în comuna Bradu, unde au ars aproximativ 29.000 mp;
– un incendiu în comuna Mărăcineni, unde au ars aproximativ 2.000 mp.

Având în vedere faptul că sunt tot mai dese astfel de cazuri,  pompierii argeșeni fac apel către cetățeni să adopte un comportament preventiv în evitarea incendiilor de vegetație. Totodată, reamintim că arderile necontrolate de vegetație sunt interzise.

Nerespectarea prevederilor legale se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.

Pompierii argeșeni susțin că nu vor avea toleranță față de cei care nu respectă regulile și vor fi sancționați aspru.

Foto: ISU Argeș

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

(VIDEO) O autoutilitară a zburat de pe pod direct în râu la Câmpulung

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Bradu | comuna Bradu | Mărăcineni

Ultimele articole